Potera contoarelor
Autoritatile bulgare au declarat razboi hotilor de energie electrica, care sint de mai multe ori chiar firme si hoteluri, si produc pagube de peste 50 de milioane de euro/an. Saptamina aceasta angajatii firmelor de distributie a energiei electrice, impreuna cu politia, au descoperit 60 de infractori, firme si particulari, care foloseau un aparat electronic care inregistreaza de 10 ori mai putina energie decit se consuma in realitate. Din ianuarie pina in noiembrie 2003, au fost furati 1,28 miliarde de KWh de curent electric in valoare de 57,3 milioane de euro. (S.N.)
Furt de avioane
Citiva banditi inarmati pina-n dinti au capturat trei avioane duminica, pe aeroportul orasului Corumba, aproape de granita cu Bolivia, si au ucis un om de afaceri brazilian, pilot si proprietar al unei firme de aerotaxi. Valoarea totala a celor trei avioane este de 240.000 de dolari. Politia banuieste ca furtul si asasinatul sint opera traficantilor de droguri, acesta fiind al treilea caz de furt de avioane inregistrat in regiunea Mato Grosso in ultimele doua luni. (C.V.)
Presedintele Lituaniei, cu demisia in mina
Presedintele lituanian, Rolandas Paksas, a anuntat ca intentioneaza sa demisioneze pentru a nu fi nevoit sa faca fata procedurii de destituire din cauza scandalului referitor la relatiile sale cu mafia rusa. Acuzatiile au aparut dupa ce omul de afaceri rus Iuri Borisov a primit cetatenia lituaniana prin decret special, desi este suspectat de implicare in traficul ilicit de arme si de santaj. Curtea Constitutionala a considerat ca decizia presedintelui violeaza constitutia si legea, acesta fiind motivul principal al declansarii procedurii de destituire. Rolandas Paksas a afirmat ca este victima unei conspiratii si ca nu se simte vinovat. (R.P.)
Fraude la Pentagon
Angajatii unui birou de audit al Pentagonului s