Rafo concediaza salariati
Peste 550 de angajati de la Rafo Onesti isi vor pierde locurile de munca. Administratia rafinariei motiveaza decizia prin situatia economico-financiara precara prin care trece societatea. Rafo a fost privatizata in octombrie 2001, cind patronul Corneliu Iacobov a semnat cu sindicatele un document prin care s-a angajat sa nu faca reduceri de personal pentru o perioada de cinci ani. Desi contractul este acum incalcat, Ion Marian, liderul Sindicatului ?Rafinorul?, spune ca nu este nici o problema si ca sindicatul intelege si sustine masura patronatului. O pozitie explicabila, in conditiile in care Ion Marian este coleg de PSD cu Iacobov si consilier judetean din partea partidului. (N.B.)
Tiraspolul ameninta Chisinaul cu divortul
Reprezentantii Transnistriei din Comisia Unificata de Control (CUC), structura mixta creata de Chisinau si Tiraspol care monitorizeaza actiunile ambelor parti din regiunea de conflict, au avertizat Chisinaul ca Tiraspolul risca sa iasa definitiv din componenta Republicii Moldova. Scandalul s-a iscat dupa ce liderii transnistreni au insistat ca o unitate de politie a Chisinaului sa paraseasca orasul Bender, aflat sub jurisdictia ambelor parti. Copresedintele CUC din partea Tiraspolului, Vladimir Bodnar, a declarat ca politia din Bender este ?calul troian al Republicii Moldova?, adaugind ca sectia de politie se afla acolo ?exclusiv in scopuri provocatorii?. (I.B.)
CJAS Gorj plateste datoriile spitalelor
Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate Gorj va achita integral datoriile spitalelor pe anul 2002 catre furnizorii de servicii medicale. Sefa Casei de Asigurari de Sanatate, Speranta Vina, a declarat ieri ca datoriile vor fi platite dupa luna ianuarie, deoarece nu este aprobat inca bugetul alocat CJAS. Datoriile spitalelor din judet se ridicau la aproximativ 96 de miliarde de lei