La noi, avangarda teatrala e aproape absenta
De la Modelul teatral romanesc la Teatralizarea si reteatralizarea in Romania, vorbiti in mod repetat si constant despre persistenta pe scena de la noi a unui model spectacular unic. De ce un singur model teatral din interbelic pina acum si de ce ramine el si acum atit de imuabil?
Vezi, iar sint silita sa-ti spun o poveste. Cartea mea despre Modelul teatral romanesc e, editorial vorbind, un accident, fiindca ea a aparut cu citiva ani inainte de Teatralizare.... In realitate, Modelul... e o consecinta a Teatralizarii..., care initial a fost lucrarea mea de doctorat. Cu destule modificari, fiindca am asteptat mai bine de cinci ani pina sa se hotarasca o editura s-o publice (am plimbat-o prin vreo patru si daca nu gasea „Teatrul Imposibil“ banii si editura, si acum era in birou). Vreau sa spun prin asta ca eseurile – ori macar o buna parte dintre ele – care compun Modelul..., si mai ales teza centrala a cartii, sint o consecinta a anilor lungi de cercetare dedicati fenomenului teatralizarii. Treptat, defrisind dezbateri de presa, recitind carti uitate, recompunind mental spectacole despre care s-a scris abundent intre anii ’20 si ’55, am avut revelatia ca, in fond, in Romania noastra se practica, de aproape o suta de ani, acelasi tip de teatru, cel definit sub mantaua teatralizarii. Nu stilistic, ci estetic, ori, mai exact spus, structural; trebuie subliniat asta cu tarie. O estetica poate imbraca stilistici diverse, un model structural poate traversa citeva straturi de estetici particulare.
De ce se intimpla asta? Imi pare rau (cu toate ca acum am incetat sa ma mai mir) ca teza asta nu a stirnit controverse, ca nu s-a infuriat nimeni pe ea. Sigur, privind lucrurile pe partea cealalta, pare ca, de vreme ce nimeni nu o neaga, ca in fata justitiei…, sentinta e luata de buna. Incomodeaza, d
