Lumea de azi e prozaică. Adio, sensibilitate, adio, delicateţe! Dacă vrei să fii cool, încordează-ţi muşchii şi-o să fie bine. Adică, lumea va spune despre tine că eşti bine. Asta contează! Prozatorii, aşadar, ca să-şi mulţumească cititorii şi să nu-i solicite prea tare, trebuie să fie cool. Cu alte cuvinte, proza ultimului deceniu - şi mă refer îndeosebi la proza tînără - şi-a luat la revedere de la "marile teme" şi a început să trateze subiecte marginale, mărunţişurile. Astfel, nu există riscul de a deveni grav, serios, deci ridicol. Prozatorul ajunge mai direct la publicul său şi îşi poate permite, la rigoare, şi o umbră de superficialitate. Despre ce se scrie azi? Păi, despre copilărie, despre cartier, despre micile aventuri şi emancipare sexuală, despre sex, îndeosebi, şi mai ales în cuvinte cît mai decoltate, pentru ca succesul să fie asigurat. Sexul, de cele mai multe ori, e paşaportul pentru omologarea în literatură. A scrie despre sex înseamnă, cu alte cuvinte, a fi curajos, talentat, bun, generos, vizionar etc. Întrebată la o emisiune pe un post cultural prin ce se deosebeşte generaţia ei de cea optzecistă, să zicem, o tînără poetă şi, pare-mi-se, prozatoare a declarat ingenuu: "Gîndim altfel". N-a putut preciza cum. Inflaţia de biografism, convingerea de nestrămutat că a trecut timpul dilemelor (deh!), că a vorbi
despre dragoste, moarte, vise, temeri e desuet, toate acestea au dus la un soi de mizerabilism care devine pe zi ce trece mai indigest. Nu gîndim altfel, spunem altfel aceleaşi lucruri care s-au spus dintotdeauna şi care fac muzica existenţei noastre. Proza de azi e marcată de sentimentul uşurătăţii - nu al fiinţei, nici vorbă! - de a scrie. "Mărunţişurile" despre care scriem par să legitimeze stîngăciile profesionale, superficialitatea, însăilătura. Şi, pe deasupra acestui diletantism, planează pretenţia lui "altfel". Multe dintre r