Noi, bucurestenii, suferim putin de nombrilism. Nimeni nu mai e ca noi (si la bune, si la rele), pe toate le facem noi, pe toate le-am inventat noi. Clujenii, ca sa fim sinceri, sufera de mania persecutiei: bucurestenii (dupa ce ca au figuri in cap) au ceva cu ei.
Adevarul e ca pe bucuresteni ii cam doare, in general, in cot, iar clujenii prea le pun pe toate la inima. Ce sa-i faci daca ei nu gusta umorul nostru mitocanesc de Mitici regateni, iar noi seriozitatea chezaro-craiasca.
Bun. Astea au fost propozitiile stas, pe care le stim si le gindim toti, chiar daca nu recunoastem. In realitate, lucrurile nu stau tocmai asa. Cea mai buna dovada este ceea ce se va vedea, incepind cu 10 februarie, timp de o luna, la Clubul Prometheus din Bucuresti: expozitia de pictura a lui Sandu Marian.
Artistul este o personalitate mai putin obisnuita: absolvent la Cluj al sectiei de sculptura, picteaza intr-un ritm si cu o fervoare de invidiat, asta in timp ce este angajat al unui teatru de papusi. Cu totii avem in minte imaginea prototip a sculptorului roman: chimir, o barba suficient de mare, pungi sub ochi si macar o violenta verbala, daca mai mult nu se poate.
Daca plecam la drum cu acest portret robot, sigur nu dam de Sandu Marian. Un om sensibil, chiar timid, delicat in liniile pe care le foloseste si in povestile pe care le picteaza, iata ce ar trebui sa cautam. Pictura sa este oglinda unui univers intim, foarte intim, pe cit de placut si de diafan, pe atit de fragil. Un zgomot mai puternic si toata lumea de fantasme s-ar risipi.
Sandu Marian este unul dintre „veteranii“ expozitiilor organizate la Clubul Prometheus, expozitia sa precedenta bucurindu-se de succes.
Mai mult decit laudabila, initiativa organizatorilor de a invita tineri artisti „din provincie“ este necesara. In acest moment, in orasele mari din Romania se dez
