Elena LOGHINOVSKI
Dostoievski si romanul romanesc
Editura F.C. Est-Vest,
Bucuresti, 2003,
264 p., f.p.
Cartea Elenei Loghinovski s-ar fi putut numi la fel de bine Dostoievski si „anxietatea influentei“ la romancierul roman. Pentru ca – precizeaza autoarea in primul capitol (Tentatiile spiritului creator si romanul postdostoievskian) – „roman dostoievskian“ nu exista in realitate, exista doar romancieri care au trecut prin „experienta dostoievskiana“ si, deci, exista doar romane „postdostoievskiene“. Un asemenea creator nu-i putea lasa indiferenti pe cei care au avut norocul (sau nenorocul) de a scrie romane dupa afirmarea lui.
In functie de modul in care s-au raportat la opera scriitorului rus, prozatorii se constituie in trei tipuri: „postdostoievskieni «naturali», care se intilnesc cu scriitorul rus in cele mai intime porniri ale fiintei lor creatoare“; scriitori care, „cautind in mod insistent modernitatea, se intersecteaza, in sfera acesteia, cu Dostoievski“; si, in al treilea rind, exista „tentatia dostoievskianismului (sau a antidostoievskianismului)“ manifestata prin dorinta declarata a autorului de „a-l urma pe scriitorul rus sau de a polemiza cu el chiar in textul operei sale“. Nu stiu in ce masura utilizarea cartii lui Harold Bloom despre „anxietatea influentei“ – lectura, totusi, necesara pentru acest tip de demers – i-ar fi oferit autoarei si alte piste de interpretare, insa analiza celor trei romancieri romani (Liviu Rebreanu, Gib Mihaescu si Marin Preda) este convingatoare.
Cu deosebire capitolul dedicat lui Marin Preda, mai exact romanului Cel mai iubit dintre paminteni, se dovedeste a fi unul dintre cele mai subtile si „corecte“ comentarii pe acest subiect. I se face, in sfirsit, dreptate Matildei. Aproape fara exceptie, criticii au citit romanul in cheia lui Petrini (vezi, de exe
