Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Rus, sutana sau huzur

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 21 februarie 2004

PRM ia in deradere decizia BOR. Mai-marii Bisericii s-au hotarat saptamana trecuta sa interzica implicarea preotilor in politica, punandu-i sa aleaga.

CAMELIA IONESCU

Peremistul Ioan Aurel Rus este singurul senator vizat de aceasta decizie, iar Biroul Permanent al Senatului a refuzat sa se pronunte si a pasat mingea grupului PRM din Senat. "Trebuie sa facem un referat prin care noi sa cerem sa nu se schimbe regulile in timpul jocului", nea declarat vicele PRM Mihai Lupoi, dupa discutiile din sedinta conducerii Senatului de saptamana trecuta.

"Ii trimite anatema prin posta?"

"BOR-ul, cat e el de BOR, nu poate sa schimbe regulile in timpul legislaturii", a aratat Lupoi, care nu este e acord cu aplicarea imediata a deciziei Sinodului, fiindca "ar trebui organizate alegeri pentru consilieri si primari intr-o multime de sate si comune".

Dar, in final, decizia de a parasi sau nu mandatul in favoarea urmatorului pe lista apartine senatorului Rus. Lupoi ne-a marturisit ca se va intoarce la preotie, "fiindca azi esti senator, maine nu esti", dar meseria lui este cea de preot. El ne-a marturisit ca senatorul Rus ar trebui sa se decida pana pe 28 februarie, "asa cum l-a somat IPS Bartolomeu Anania, altfel ii trimite anatema prin posta". Contactat telefonic, senatorul Ioan Rus ne-a spus ca isi va anunta decizia in ultima zi permisa de Biserica. "Sa primesc intai decizia Sfantului Sinod, adresa oficiala si apoi vom vedea", ne-a spus Rus.

PSD s-a razgandit

Purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu-Duvaz, a declarat ieri ca nimeni nu are dreptul sa se amestece in deciziile luate de Biserica, fiindca aceasta "a aparut pe lume cu multe mii de ani inaintea partidelor politice si stie ce are de facut fara sa-i spuna altii". De asemenea, partidul de guvernamant nu este de acord cu amestecul preotilor in activita

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 3 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum o ora
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum 2 ore
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum o ora
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Ana Bogdan, eliminată în turul trei la Roland Garros 2024

HotNews acum 28 minute
Ana Bogdan a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 7-5, 6-2. Ana BogdanFoto: Steven Paston / PA Images / Profimedia >> Jucătoarea de doar 17 ani, în optimi la Roland Garros 2024

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

LiveBlog Borussia Dortmund - Real Madrid, în finala UEFA Champions League / Echipele de start

HotNews acum 47 minute
​Borussia Dortmund și Real Madrid se întâlnesc pe Wembley Stadium în finala UEFA Champions League, sezonul 2023/24. Partida este transmisă în direct pe Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport 1, dar și LiveBlog pe HotNews.ro. Borussia Dortmund - R

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 4 ore
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Vremea

București
acum

27°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°