Descoperirea unor obiecte pirotehnice pe raza municipiului Constanta a devenit deja ceva obisnuit in ultima perioada. Nu mai devreme de sambata dimineata, un proiectil neexplodat, datand, se pare, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, a fost descoperit in curtea societatii "Legmas" SA navodari, firma care se ocupa cu construirea unor masini pentru agricultura. Un angajat al societatii a gasit proiectilul in curte si a anuntat imediat Politia din localitate. Au fost anuntati imediat lucratorii Biroului Arme, Explozibili, Substante Toxice (AEST), din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, care au trimis la fata locului o echipa de specialisti. Acestia au stabilit ca proiectilul se afla intr-o avansata stare de degradare si ca nu exista nici un pericol real de explozie. Oricum, obiectul a fost ridicat de Protectia Civila si va fi distrus, zilele urmatoare, in cadrul poligonului de la Vadu. Politistii din Navodari incearca sa stabileasca imprejurarile in care a ajuns la fata locului proiectilul respectiv. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Descoperirea unor obiecte pirotehnice pe raza municipiului Constanta a devenit deja ceva obisnuit in ultima perioada. Nu mai devreme de sambata dimineata, un proiectil neexplodat, datand, se pare, din timpul celui de-al doilea razboi mondial, a fost descoperit in curtea societatii "Legmas" SA navodari, firma care se ocupa cu construirea unor masini pentru agricultura. Un angajat al societatii a gasit proiectilul in curte si a anuntat imediat Politia din localitate. Au fost anuntati imediat lucratorii Biroului Arme, Explozibili, Substante Toxice (AE