Cine nu-si aminteste faimoasele "ctitorii" ale epocii Ceausescu? Cine nu rade astazi de grandomania, demna de un Bokasa ori de un Kim Ir Sen, care a produs faraonicele proiecte ale Casei Poporului, ale Magistralei Albastre, ale atator si atator combinate si otelarii care nu produceau mai nimic, mancand in schimb avutia nationala si ucigand mediul cu noxele lor? Puneam toate acestea, pe-atunci, pe seama unui complex personal al dictatorului, bicisnic intr-o tara bicisnica si compensand printr-un gigantism ruinator. Totul in jurul lui trebuia sa fie grandios si facut sa dureze o vesnicie. Ce contrast fata de lumea contemporana, a microcipurilor, a descentralizarii, a comunicatiilor in retele orizontale, cata neintelegere groteasca (dar cu tragice consecinte) a mersului civilizatiei! Timp de 30 de ani am produs dinozauri nauci, mandri de marimea lor, care-au pierit cu totii la fel: striviti de propria lor greutate si acoperiti de ridicol.
E cat se poate de simplu, privind in urma, sa blamam, pentru orice acces de megalomanie, sistemul comunist. Nu din prostia noastra au iesit acei monstri, ci pentru ca sistemul iiproducea, inevitabil, pe banda rulanta. Dar pe seama cui sa mai punem gigantomania noastra de azi?
Errare humanum est, perseverare diabolicum, suna un vechi dicton. Se pare, intr-adevar, ca n-am invatat nimic din trecutul nostru recent. Continuam cu seninatate sa construim Case ale Poporului ca niste furnici incapabile sa urmeze altceva decat instinctele mostenite. Rasar mai departe in jurul nostru tot soiul de dubioase ctitorii, care nu se deosebesc nici cu un fir de par de cele vechi. Credem mai departe in blocuri socialpolitice, religioase sau culturale mamut, centralizate si ierarhizate rigid, tinzand sa elimine prin forta orice opozitie sau concurenta. Ca sa-ntelegem de ce se-ntampla astfel, avem de ales intre doua explicatii posibile: or