De fapt, ar trebui jucat golul: o mare interpretă de teatru sau de film este o persoană care a ştiut cum să facă loc în propria fiinţă feluritelor individualităţi din poveşti străine de ea, menţinînd secretul propriilor trăiri. Faptul că se scrie şi se vorbeşte atîta despre viaţa vedetelor nu este decît dovada neputinţei. Pot fi descrise hainele, bijuteriile, faptele, iubirile şi divorţurile, se pot înregistra interviuri mai mult sau mai puţin indiscrete, dar secretul rămîne foarte bine păzit: cum obţine o femeie oarecare, de neobservat pe trotuar, lumina frumuseţii pe ecran, cum trece un bărbat, de mii de ori şi de cîte ori e nevoie, prin chinul sentimentelor neîmpărtăşite sau trădate; taina nu se dezvăluie şi chiar purtătorii ei au o anumită rezervă superstiţioasă faţă de indiscreţii.
Dusă la vedere, viaţa vedetelor este însă plină de întîmplări, de întîlniri, de despărţiri, de jurăminte călcate, de nefericiri şi piesele sau romanele dedicate lor nu pot evita melodrama contrastului între succesul exterior şi bănuita drama interioară. Pe de o parte, vedetele nu sînt fericite, deşi sînt bogate şi adulate, totul e efemer, succesul nu ţine niciodată cît şi-ar dori, pe de altă parte ele sînt departe de înălţimea morală şi de strălucirea intelectuală cu care le dotează viaţa ficţiunii.
Piesa scriitoarei irlandeze Pam Gems nu ocoleşte schema: în anii de după marea glorie, Marlene Dietrich continuă să dea concerte prin capitalele lumii, îşi aminteşte de importantele persoane care au adulat-o, construieşte micile minciuni menite să dovedească lumii că nimic nu s-a schimbat, îşi revarsă ranchiunele şi drapată în gloria trecutului luptă cu prezentul: cu impresarii, cu cabinierele, cu publicul, cu propriile amintiri, cu teama de moarte.
Spectacolul de la Teatrul de Comedie începe cu secvenţe din filmele Marlenei: imaginile alb-ne