Cu inconfundabila sa voce, uşor teatrală şi, poate, tocmai de aceea (aparent) convingătoare, candidatul anului 2000 la funcţia de senator de Iaşi, dl. Răzvan Theodorescu, promitea, neapărat solemn-academic, cum îi este stilul, că urbea aceasta mustind de istorie, cultură etc. va beneficia de tot sprijinul său. În caz de... Pentru că – vorba unor agasante reclame – merită! Născut, de altminteri, pe aceste meleaguri, cu oleacă de moşioară şi un conăcel la Ruginoasa (în paranteză fie spus, redobândite prin voinţa politică a mult huliţilor ţărănişti), aşadar, legat cu ceva fire de capitala veche a Moldovei, dl. Theodorescu, ajuns senator, a întărit promisiunile. Optimismul oamenilor din cultură creştea de la o conferinţă de presă la alta, de la o declaraţie la alta, toate, făcute, cum s-ar zice, la faţa locului.
N-a durat mult şi ceea ce era de prevăzut s-a întâmplat: Răzvan Theodorescu a fost uns ministru. Şi, nu numai al Culturii, ci şi al Cultelor. Le-a venit rândul feţelor bisericeşti să se bucure. Ei, după aceea, vizitele sale la Iaşi s-au rărit. În consecinţă şi promisiunile. Iar când a mai dat ochii cu presa, aşa, pe fugă, la înghesuială, proaspătul ministru a spus (n-are rost să-i reproducem cuvintele) că va face pentru cultura ieşeană tot ce-i va sta în putere. Observaţi nuanţa: de la „vă promit” la „vom face tot ce ne stă în putere”. Ştia dl. ministru ce-l aşteaptă la împărţirea bugetului? Ştia că, prudent cum e, nu va scoate un cuvinţel (mai apăsat) pentru a obţine mai mulţi bani destinaţi culturii? Ceea ce era previzibil, pentru minţile lucide, va să zică, neadormite de gogoşi, s-a produs. De la începutul mandatului său ministerial, bugetul alocat culturii a fost extrem de mic. Aproape că este jenant să-l şi pronunţi. Mite să contezi pe el. Ceva cu zero virgulă zero... şi aşa au rămas: dl. ministru mut ca o lebădă în faţa premierului arogant