Printre numerosii colaboratori ai revistei interbelice Lumea. Bazar saptaminal se numara si o femeie, Otilia Cazimir, care semna rubrica Feminine.
De ce tocmai acest titlu? Pentru ca, asa cum ne spune Dona Sol (sub acest pseudonim isi semneaza uneori articolele Otilia Cazimir), „femeia moderna cauta sa dovedeasca barbatilor ca poate merge in pas cu ei, fara sa-si arunce, ca pe o haina demodata, calitatile ei feminine“.
Afirmatie valabila si astazi, in ciuda celor citeva decenii care ne separa de anul 1924. Insa, pentru contemporanii nostri, femeia nu se mai defineste doar prin feminitate, ci si prin feminism. Din nefericire, in societatea romaneasca actuala persista reticenta fata de feminism, egalitarism s.a. Primul concept a fost asociat inca de la primele manifestari, care in Romania dateaza de la mijlocul secolului al XIX-lea, cu o miscare radicala care vrea sa smulga femeia din cadrul „privilegiat“ – de mama si sotie – rezervat ei in mod „natural“. De asemenea, feminismul a fost si mai este considerat o miscare impotriva barbatilor. Insa „noutatea“ postcomunista o reprezinta credinta ca ne aflam in fata unui „import“ lipsit de fundament istoric autohton.
In realitate, exista o istorie a feminismului romanesc, oglindita in publicistica inca din jurul anului 1837, iar cei care i-au sustinut cauza erau deopotriva femei si barbati.
In presa romaneasca recenta s-au publicat numeroase articole care au ca tematica diverse manifestari din publicistica epocilor anterioare, din perioada interbelica, mai ales; insa marea majoritate subliniaza doar importanta gazetelor aflate sub conducerea barbatilor. De asemenea, cartile consacrate perioadei dintre cele doua razboaie semnaleaza, in primul rind, articolele semnate de barbatii vremii, mai ales cele ale literatilor atrasi in „mrejele“ gazetariei.
Dar, inca de la aparitia pri
