Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jocuri noi pe o temă veche

Publicat in Romania Literara, miercuri 31 martie 2004 ·

Schiuz my – vorba românului emancipat – am o întrebare: fuga de la locul faptei înseamnă concomitent laşitate şi lipsă de responsabilitate ? (Voi reveni).

Fiindcă nu-mi dau seama, iar prietenul Haralampy vorbeşte singur în spatele blocului după ce-a aflat de la Jurnalele Tv că, în sfârşit!, UDMR şi PSD, re-înfrăţindu-se, au încins un ceardaş “Conciliant” în municipiul Arad, exact pe locul unde va fi amplasată statuia celor 13 generali maghiari. Ceardaşul a fost urmat de câte o “Învârtită de pe Someş” cu final de “Periniţă” în holul fiecărei nou-înfiinţate facultăţi cu limbă de predare maghiară. Cele două dansuri – prelucrări contemporane de folclor pe o temă mai veche, re-orchestrate – au fost starostite de dl Marko Bela, căruia îi aparţine şi coregrafia. În continuare a fost interpretat “Corul vânătorilor” (de voturi) din opera Freischutz, într-un aranjament muzical în transcripţie modernă, adaptat actualei stagiuni politico-electorale. Compozitor şi dirijorul corului fiind dl Adrian Năstase, care semnează şi regia în colaborare cu dl Ion Iliescu.

Din nefericire, deşi s-au făcut eforturi mari, televizarea în direct a spectacolului nu s-a putut efectua din cauza unui satelit de comunicaţii cu releele umezite de emoţie, plus că imaginile prezentau imperfecţiuni şi voalări care distorsionau atât de slut figurile protagoniştilor (ardeleneşte vorbind), încât, până la urmă, a fost televizată doar o sinteză aproape nesemnificativă... A intervenit chiar şi Televiziunea budapestană Duna Tv, dar nu apărea decât o singură imagine mai clară reprezentându-l pe Mateiaş Gâscarul făcându-i complice cu ochiul lui Gheorghe Funar. Păcat! Despre ştirea-sinteză pusă la dispoziţia televiziunilor, prietenul Haralampy a comentat a doua zi exclamativ (dar despre ce nu comentează el ?):

-Măi, frate! Parcă-ar fi o reproducere cubisto-suprarealis

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum o ora
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

CIO: AI va şterge postările injurioase la adresa sportivilor la Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum 2 ore
Comitetul Internaţional Olimpic va utiliza inteligenţa artificială pentru a bloca orice abuz pe reţelele de socializare la adresa celor 15.000 de sportivi şi oficiali la Jocurile Olimpice de la Paris de luna viitoare, a declarat vineri preşedintele

Biroul Electoral Constineşti propune anularea alegerilor în localitate

News.ro acum 3 ore
Membrii Biroului Elecotral Costineşti au propus, în unanimitate, anilarea scrutinului din localitate, după ce nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa candidatului pentru funcţia de primar care a câştigat, deşi voturile au fost numărate de mai multe

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 4 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Zelenski a ajuns în Elveția unde va participa la summitul privind pacea în Ucraina. Rusia nu a fost invitată

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit vineri, 14 iunie, în Elveţia, unde a doua zi va începe o conferinţă privind pacea în Ucraina, ce va reuni zeci de şefi de stat şi de guvern, transmit AFP şi Reuters. Kievul speră să obţină de la 'Con

Începe Euro 2024, cu România printre participante. Festivitatea de deschidere începe la ora 21.30. Primul meci, Germania - Scoţia

Mediafax acum 2 ore
Euro 2024 începe în Germania pe 14 iunie, când Germania, ţara gazdă, va juca împotriva Scoţiei, la Munchen. Finala se va juca pe 14 iulie, la Berlin. Cele 51 de meciuri se vor disputa pe 10 stadioane. Germania este din nou gazda unui eveniment inter

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

13°/18°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/30°