Graham Greene
La drum cu matusa-mea
Traducere de Petru Solomon
Editura Polirom,
Colectia „Biblioteca Polirom“, Iasi,
2003, 368 p.
Intr-o generatie in care fiecare scriitor isi croieste drumul calcind in picioare cadavrele conventiilor literare, avintindu-se programatic in lupta cu unitatea, linearitatea, previzibilul, inteligibilul, in mijlocul unor prozatori britanici care au declarat razboi „lizibilului“ si „placutului“, Graham Greene este cel care pastreaza nealterata placerea povestirii. Nu-l putem compara cu Antony Burges, David Lodge sau John Fowles la capitolele deturnare a cliseelor si tehnicilor romanesti, complexitate a lumii narative si finete a analizei psihicului uman. Ceea ce-i apropie este o poveste bine spusa, de la un capat la altul. Atit de in serios isi ia Graham Greene rolul de „povestitor“, incit uneori senzatia este ca ne aflam in fata unei literaturi care n-a trecut de pragul James Joyce, Wirginia Woolf &company. Din spatele razboiului din Vietnam si al revolutiei sexuale, ne privesc ironic, prin lentilele prafuite ale vremii, batrinii maestri ai lui Tess of the Durbervilles sau ai Marilor sperante.
Parcurgind romanul La drum cu matusa-mea, prin fata ochilor se deruleaza un road story clasic, intesat de aventuri in genul Misterului Panterei Roz. Peripetiile au parfumul filmelor cu Hercule Poirot, secondat de englezul tipic si tipicar, burlac la 40 si ceva de ani, maiorul Hastings. Fostul directorul de banca – acum pensionat – Henry Pulling, prin ochii caruia ne induiosam plini de nostalgie in fata batrinei Anglii puritane, a gherghinelor Polar Beauty sau Garden Leader, a tihnitei vieti din intepenitul orasel de provincie, sau ne infioram virindu-ne capul in carapace cind vine vorba de strainatate, relatii amoroase, schimbare, aventura, pericol (!), agenti interpol (!!), marijuana