Soarta unei reviste, după ce a animat prezentul, fie că a reuşit să se impună, fie că nu, este să intre în fondul documentar pasiv al unei biblioteci. Colecţiile publicaţiilor sunt rar de tot deranjate de curiozitatea unor cercetători, interesaţi să reconstituie contexte, dispute, începuturile de afirmare ale unor scriitori deveniţi celebri, istorii zbuciumate ale receptării unor opere ce au supravieţuit anumitor perioade. Oricât ar fi fost de importante, revistele nu intră, în mod obişnuit, în vizorul unor reeditări, ci numai în atenţia unor selecţii publicistice sau antologii tematice. Şi totuşi, în anii postdecembrişti, în România, anumite reviste de excepţie, cu un număr mai mic de apariţii, au fost pur şi simplu reluate şi redate unui public interesat de ineditul unei ofensive culturale. Prima restituită după 1990 a fost revista „Criterion”, cu doar şapte numere apărute la sfârşitul anului 1934 şi începutul lui 1935, locul unde se afirmase gruparea „noii spiritualităţi”, animată de Comarnescu, Eliade, Noica şi Mircea Vulcănescu. Emil Pintea a realizat în 1992 la Editura Dacia o foarte utilă, masivă (aproape 700 de pagini, format mare) şi bine gândită antologie literară a revistei „Gândirea” (deci nu o reproducere integrală, imposibilă datorită volumului mare de texte, întrucât revista a apărut pe durata a 23 de ani, din 1921 până în 1944). Au venit la rând publicaţiile avangardiste de scurtă durată, reproduse anastatic de Nicolae Ţone la Editura Vinea. Cea mai recentă operaţiune editorială de reintroducere în circuitul actualităţii a unei reviste este retipărirea în 2003, la Editura Dacia, a „Revistei Cercului literar”, cu opt numere apărute la Sibiu în prima jumătate a anului 1945, unde începuseră să se afirme Negoiţescu, Radu Stanca, Doinaş şi alţi componenţi ai unei grupări ce a deschis un mare capitol în literatura contemporană.

Exemplele d