Confirmarea, consacrarea, instituirea unor grile de selectie care sa filtreze realizarile sau esecurile breslei, asumarea riscului de a promova si sustine creatii controversate sint doar citeva dintre atributele cu care orice juriu se confrunta. Care sint insa instrumentele selectiei si in functie de ce criterii opereaza ele? Isi asuma o directie novatoare, incercind sa zgiltiie sau sa puna sub semnul intrebarii anumite repere considerate imuabile, sau vin sa reconfirme o paradigma deja cunoscuta si verificata?
Gala Premiilor UNITER incearca sa stabileasca momentele de maxima relevanta ale unui an teatral, sa certifice creatii in functie de care sa se poata vorbi de notiunea atit de discutabila a valorii. Cit de mult reuseste se poate verifica in timp, tot asa cum pertinenta alegerilor ramine, de cele mai multe ori, un punct fragil, continuu dezbatut. Daca numele sint aceleasi de la an la an – ceea ce poate deveni anost si previzibil –, nu pot fi decit doua cauze: ori creatorii sint prea buni si, indiferent de premiile luate, nu pot fi ignorati, ori sint prea putini. Probabil ceva din fiecare. Ar trebui insa sa incercam sa depasim bariera numelor deja consacrate, care, cu parere de rau, au ajuns sa se repete, cu mici variatii mai mult de forma decit de fond, si sa riscam pe ceea ce s-ar putea inscrie intr-o necesara regindire a fenomenului teatral, pe o estetica, chiar daca nu pe deplin coagulata, care cel putin nu se inscrie in zona repetitiilor. Redundanta – stilistica, regizorala etc. – este in acest moment cea mai periculoasa capcana, mai ales ca ea nu este amendata.
Tocmai de aceea, premiul dat de AICT celor 5 membri fondatori ai prooiectului dramAcum (Andreea Valean, Gianina Carbunariu, Radu Apostol, Alexandru Berceanu, Nicu Mandea) mi se pare semnificativ la nivelul delimitarii unei noi estetici, al unui moment propice de investigare