În autobiografia spirituală Idei trăite (1958), Tudor Vianu scria despre Estetica: „această lucrare, deşi a avut trei ediţii, a rămas oarecum necunoscută”. Sentimentul că nu a fost înţeles, sau nu pe deplin, străbate cele două texte apărute la puţin timp după încheierea Esteticii: Proiect de prefaţă (1938) şi Prefaţă la ediţia a II-a şa Esteticiiţ (1939), menite să explice şi/sau să completeze tratatul, sau să justifice demersul acestuia.
Mai spune Vianu în Idei trăite: „Stendhal a spus odată că cel mai greu dintre cuvintele pe care le poate pronunţa un scriitor este cuvântul eu”. Cele două texte la care ne referim sînt texte „subiective”, polemice, scrise - în sensul literal sau metaforic al cuvîntului – la persoana I-a a singularului.
Scopul Prefeţei la ediţia a II-a este de a afirma, înainte de toate, că Estetica nu a fost numai o lucrare de informare şi sinteză, ci şi expresia unei concepţii estetice proprii: „Lucrare de informaţie, de integrare şi de analiză, Estetica se dezvoltă din fundamentul unei înţelegeri a artei care leagă între ele părţile şi conferă expresie întregului”. Vianu recunoştea că latura de concepţie a Esteticii nu era evidentă, nu se impunea de la sine cititorilor, şi că vina pentru acest lucru îi revenea, parţial, chiar lui: „Desigur, cele două nevoi care se satisfăceau în construcţia edificiului, nevoia de a informa şi aceea de a promova o concepţie despre artă, n-au fost deopotrivă subliniate, nici de acei care au binevoit să se ocupe în scris de această lucrare şi, poate, nici de autorul ei”.
Prefaţa... este deci expresia unei duble năzuinţe a autorului: aceea de a conferi esteticii statutul unei ştiinţe, asemenea „oricăreia dintre ştiinţele naturii şi ale spiritului” („m-am hotărît să public o lucrare ştiinţifică şi nu un manifest” ) şi de a formula în acelaşi timp o filozofie a artei.