"Adesea, in fata unui fenomen necunoscut, se reactioneaza prin aproximare: se cauta acel decupaj de continut, deja prezent in enciclopedia noastra, care, de bine-de rau, pare sa dea cont de noul fapt."

Asa a procedat, ne aminteste Umberto Eco*, si intreprinzatorul Marco Polo, aflat, pentru prima oara (in insulele Java), in fata unui rinocer. .. Dat fiind ca "decupajul de continut" aflat in enciclopedia sa nu s-a suprapus perfect imaginii acelui animal fabulos, venetianul a putut afirma - crezand cu tarie in ce spunea - ca se afla in fata legendarului unicorn, si adaugand, oparecum intrigat si (pentru noi) amuzant ca "acesti unicorni sunt destul de ciudati (...) dat fiind ca au par ca de bivoli si picioare ca elefantii, cornul e negru si lipsit de gratie, limba spinoasa, capul asemanator cu al unui mistret..." Si, culmea, nici vorba sa se lase prins de vreo fecioara...

Este intamplarea care, adaugata altor anecdote-rampa, ii permite semioticianului italian sa discute problema referentei limbajului, continuand preocuparile sale mai vechi, din "Limitele interpretarii". Daca acolo insa ne intriga adecvarea glumei unui official de la Casa Alba care anunta zambind intr-o conferinta de presa ca a lansat bomba atomica spre Kremlin, aici ne lovim de o "totala lipsa de specificitate" a referentului, de arbitraritatea totala a semnului lingvistic. Oare cum ar fi reactionat Marco Polo daca ar fi intalnit, in loc de rinocer, un ornitorinc? Ce date din enciclopedie s-ar fi putut aseza in sistem pentru a denota ciudatul animal? Sunt intrebari pe care Umberto Eco le pune unor personalitati dintre cele mai "disparate", pornind de la Immanuel Kant si terminand cu Charles Sanders Peirce, pornind de la Aristotel si terminand cu Heidegger. Totul se va rerduce, de fapt, la problema existentei "forte" a personajelor fictive. Au ele o "intensitate" ontolo