Ce simplu ar fi dacă tot ceea ce aş avea de spus despre mine s-ar putea rezuma la cîteva lucruri exterioare, de o subiectivitate perfect obiectivă! Aş face, în acest caz, o impecabilă teorie (nici măcar!) a formelor fără fond, din care nu ar lipsi, totuşi, fondul de ten pe care nu m-aş sfii, la o adică, să îl folosesc ca ultim argument. Eu sînt femeie, recunosc, şi asta nu e puţin lucru. Dacă aş spune că am 30 de ani şi o înălţime de 1,80 m (lucruri perfect adevărate!), ar însemna, oare, că vorbesc despre mine? Bineînţeles! Ar însemna, însă, că vorbesc numai despre mine? Nicidecum, deşi mă îndoiesc că toate femeile de 1,80 m, cîte or fi ele, văd lumea la fel. Cînd eram mică îmi plăcea să dorm pe burtă. Îmi întindeam mîna dreaptă pe lîngă şold, cu stînga făceam un "L" exemplar, pe care îl aşezam pe pernă alături de mine, şi visam nişte lucruri pe care mi-era şi frică să le povestesc. Apoi am început să cresc, au început să îmi crească sînii - ei sînt motivul pentru care de vreo 15 ani nu mai pot să dorm decît întinsă pe spate sau, în cel mai fericit caz, întinsă pe o parte (dreapta). Acum şi visele sînt altele. Recunosc: nu pot dormi decît singură. Recunosc: nu pot visa decît singură şi neatinsă de nimeni. Într-o vreme mi se întîmpla de multe ori ca dimineaţa, după ce mă trezeam, să încep deodată să plîng. N-aveam nici un motiv să fac asta, şi tocmai de asta mă speriau dimineţile cînd, fără motiv, începeam deodată să plîng. Apoi, brusc, am uitat cum e să plîngi. Să vă spun ceva: cînd ascult Kate Bush sau Laurie Anderson simt nevoia să fumez. Dansul este şi el tot o nevoie din acea zonă care mă împinge să îmi aprind o ţigară. Feministele mă plictisesc - asta nu are nici o legătură cu fumatul şi nici cu dansul! Pe vremea cînd eram o debutantă într-ale menstruaţiei, îmi era teamă că mi se va scurge tot sîngele din mine. Îmi era ciudă că sîngele menstrual nu iese a