Anul acesta, privindu-l lung pe Quentin Tarantino, preşedintele juriului la Festivalul de la Cannes (QT se lasă privit lung, ba chiar face cu mîna), am avut o revelaţie: cu o pereche de ochelari pe nas, ar fi bucăţică ruptă din Victor Ciorbea! Dar este greu de crezut că Victor Ciorbea (Ciorbino) ar vrea să i se rupă o bucăţică, iar bucăţica aia să fie regizor, ba chiar preşedintele juriului la Cannes, aşa că Tarantino rămîne Tarantino. Dacă atmosfera de pe Croazetă este (mult) mai simpatică în 2004, aceasta se datorează cîtorva lucruri - fără legătură unul cu altul -, printre care declaraţiei extatice a lui QT (reţineţi aceste iniţiale, e cool să-i spui lui Tarantino "QT"!) de la conferinţa de presă: "Cannes-ul e Raiul, pur şi simplu Raiul! Dacă iubeşti cinema-ul, e Raiul pe pămînt! Toţi visăm să ajungem în Rai! Eu am ajuns la Cannes! Şi-apoi am luat Palme d'Or! Iar acum sînt preşedintele juriului! Dacă mai există un etaj deasupra Raiului, acolo sînt eu acum!". În al doilea rînd, Marilyn - care pentru mulţi (ca mine) chiar a fost Raiul (pe pămînt) - apare, în umbră chinezească, pe afişul celei de-a 57-a ediţii, cu rochia suflată de curentul de la metrou proiectată pe ecranul pe care scrie, mare, "Festival de Cannes": dacă mai există cineva pe lume care se îndoieşte că Marilyn este icon-ul definitiv al pop-culturii, atunci acela ar trebui să ardă în iad, cu toate afişele Cannes-ului (să fie vreo cîteva mii) drept vreascuri! În fine, într-o piruetă demnă de Sonja Henje (marea patinatore a celei de-a şaptea arte; pentru non-cinefili, merge şi Peggy Fleming), Festivalul & Primăria au reuşit, în ultima clipă, să evite o grevă a inconturnabililor "intermitenţi", care ameninţa să paralizeze ceremonia de deschidere ("intermitenţii" sînt nişte stafii sindicale care terorizează, sezonier, desfăşurarea marilor festivaluri în Franţa; anul trecut, de pildă, Avignon-ul). Cu