De mai bine de doi ani public, in forma unei rubrici permanente, in revista Steaua, sub titlul Poarta leilor, o succesiune de articole referitoare la istoriografia transilvana tinara din anii de dupa 1989. Intre timp, articolele s-au ordonat intr-o structura de carte, alaturindu-se altora, publicate in volume colective si prefigurind un volum de sine statator. Reactiile nu au lipsit nici ele si uneori au fost aprobatoare, alteori critice, sesizind slabiciuni in argumentatie. Era firesc sa se intimple astfel intr-o chestiune vizind istoria foarte recenta, inca aflata in plina desfasurare. Protagonistii cartii mele de analiza sint vii si activi, institutiile luate in discutie isi vad pe mai departe de propriile programe de activitate. Socotesc, pentru aceste bune motive, ca oricite clarificari suplimentare ar surveni, ele nu pot fi decit binevenite, atragind atentia asupra unui efort constructiv al colectivitatii istoricilor mai tineri demn de toata atentia.

In acest context, cu citeva zile in urma am receptionat nedumerit reactia de nemultumire a istoricului Ioan Bolovan, director interimar al Centrului de Studii Transilvane, iscata, se pare, de mentionarea revistei Transylvanian Review ca publicatie de propaganda editata de centrul mentionat. Colegul meu m-a anuntat ca si-a luat libertatea de a ma denunta intr-o sedinta oficiala a centrului drept autor al prezentarii in cauza, ceea ce avea, desigur, semnificatia de a ma echivala cu un denigrator si deformator tendentios al realitatii. Dincolo de maniera deloc camaradereasca de a-si exprima un asemenea punct de vedere in absenta subsemnatului, eludind, asadar, orice posibilitate de clarificare dupa un tipic ce aminteste vremuri de-acum apuse, ramin nedumerit cu privire la temeiurile gestului ca atare. Unde voi fi gresit, cita vreme pasajul in care ma refeream la publicatia centrului era o simpla si fugara