Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cetatenii din UE primesc in Romania aceleasi drepturi ca si romanii

Publicat in Ziarul Financiar, luni 17 mai 2004 ·

Cetatenii statelor Uniunii Europene si cei ai Spatiului Economic European (SEE, tarile din Asociatia Europeana a Liberului Schimb, care nu fac parte din UE) vor avea dreptul sa-si stabileasca resedinta oriunde pe teritoriul Romaniei, beneficiind de aceleasi drepturi de protectie sociala ca si cetatenii romani. Decizia face obiectul unui proiect de lege adoptat la sfarsitul saptamanii trecute de Guvern, iar masura va fi valabila dupa integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Pasii legislativi spre armonizarea legislatiei interne cu cea europeana, in privinta drepturilor persoanelor, a inceput o data cu modificarea Constitutiei in toamna trecuta. Potrivit legii fundamentale, dupa integrarea Romaniei in UE cetatenii statelor membre ale Uniunii vor avea dreptul sa cumpere pamant in Romania, iar rezidentii sa aleaga si sa fie alesi in structurile administratiei locale. O lege viitoare va reglementa, in detaliu, modul in care cetatenii straini vor putea cumpara pamant in Romania - dar cu certitudine masura va fi suspendata cativa ani, potrivit acordurilor negociate cu UE. Actul normativ adoptat de Guvern la sfarsitul saptamanii reglementeaza intrarea si sederea pe teritoriul Romaniei a cetatenilor unui stat membru al UE si SEE, si a familiilor acestora. Potrivit proiectului de lege, cetatenii mentionati beneficiaza de protectia generala a persoanelor si a proprietatii, garantate prin Constitutie, si de toate drepturile si beneficiile acordate persoanelor angajate. Acestia vor primi din partea Autoritatii pentru straini un document de identitate care va dovedi dreptul de sedere, valabil cinci ani, cu posibilitate de prelungire pentru inca cinci ani.In situatia in care cetatenii unui stat membru solicita dreptul de sedere pentru alte scopuri decat cele prezentate in lege (munca, activitati independente, studii si altele), Autoritatea pentru straini le va acorda acest drept,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 4 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum 7 minute
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum 2 ore
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 49 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 9 minute
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°