(urmare din numărul trecur)
Atotcuprinzătoarea memorie culturală
Exegetul nu-şi schimbă atitudinea când trece din spaţiul literaturii române în acela al literaturii străine. Nu devine emfatic şi nici nu începe să facă paradă de erudiţie, ca atâţia alţi critici şi istorici literari, care îşi ascund de fapt prin morga de specialişti un complex de inferioritate. Tonul rămâne acelaşi, indiferent dacă este vorba de Creangă sau de Rabelais.
Autorul masivului volum Studii de literatură universală şi comparată, 1960 este, prin vocaţie şi formaţie, un umanist, din aceeaşi familie spirituală cu mai tinerii săi contemporani Edgar Papu şi Nicolae Balotă. Are nostalgia Renaşterii, pe care o cunoaşte ca şi cum ar fi trăit pe vremea lui Leonardo da Vinci şi Shakespeare. Ca să înţeleagă o carte din secolul XVI sau XVII nu trebuie să se folosească de glosele unor ediţii de ultimă oră; îi sunt suficiente propriile sale "amintiri".
Tudor Vianu este un cititor în vârstă de două mii de ani. Memoria sa culturală atotcuprinzătoare îl face să se simtă familiar cu universul operelor literare aparţinând oricărei culturi europene, din orice epocă. Vorbind de fiecare dată în cunoştinţă de cauză, găseşte explicaţii dintre cele mai plauzibile ale unor fenomene greu de înţeles de către un cititor lipsit de experienţă. Pentru mulţi este, de exemplu, o enigmă faptul că don Quijote, personaj principal într-un roman satiric, a ajuns să simbolizeze o atitudine demnă de simpatie, dacă nu chiar de admiraţie. Tudor Vianu arată că receptarea modernă a romanului a fost, într-un fel, "programată" de scriitor:
"Don Quijote este un om cu mintea rătăcită prin lectura prea insistentă a romanelor cavalereşti, printre care Amadis de Gaula ocupă locul de cinste în biblioteca sa. Romanul lui Cervantes povesteşte faptele de nebunie ale săr