“Ciomagari” e o expresie inventata de clasa politica romana. Un termen generic pentru mineri, pentru propagandisti platiti cu ora, pentru activisti gata oricand sa-l aduca la tacere pe cel care indrazneste sa spuna ce gandeste. Am vrea sa credem ca in Romania nu se instaureaza o “democratie a ciomagarilor”. Am vrea sa credem ca Timisoara nu se transforma din orasul in care a pornit Revolutia in orasul ziaristilor batuti, in orasul pumnului in gura. La cateva luni dupa bataia profesionista administrata ziaristului Ino Ardelean, scriitorul Mircea Mihaies a acordat un interviu editiei vestice a cotidianului Evenimentul Zilei. Un interviu in care a indraznit sa-si spuna deschis parerea. A indraznit sa spuna ca nu il agreeaza pe presedinte, a indraznit sa vorbeasca despre mineriade, despre coruptie, despre intelectuali vanduti. Opiniile sale de om liber au fost primite cu o virulenta si o incrancenare demna de vremurile pe care ne place sa le numim “apuse”. Ca replica, intr-un cotidian local cunoscut ca “oficios” al partidului de guvernamant, a aparut un contra-articol care l-ar fi facut pe Alcibiade sa paleasca de invidie. Cu expresii gen “gornist intelectual”, “fanatic grasut cu solduri late”, “intelectual de duzina”, scriitorul Mircea Mihaies e infierat cu manie proletara. Nu e prima data cand, sub protectia anonimatului, slujbasi platiti probabil la kilogramul de ocari balacaresc ziaristi, intelectuali, functionari care indraznesc sa gandeasca altfel decat zeii zilei. E insa si un element nou : pentru prima data apare, oficial, o amenintare cu moartea voalata: “Pe alde Mihaies sa-i lasam asadar, in singuratatea si izolarea lor. Conectati la aparatele lipsei de realism si naucelii politice poate ca vor respira artificial si vom reusi sa ii pastram in viata. Pana dupa alegeri”. Pentru ca lipsa de reactie ar putea incuraja noi si noi manifestari de acest gen, consideram