De la începutul anilor '90, Părintele Justin Marchiş a realizat o lucrare fără egal şi, din păcate - aşa cum voi arăta mai jos - fără prea multe imitaţii. Descins în cîmpia valahă (după ce oblăduise, ca stareţ, mînăstirea Cheia), tînărul ieromonah s-a remarcat îndeosebi ca membru al Grupului de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii. Unii dintre titularii acelui conclav reformator au ajuns ulterior în Sinod (Î.P.S. Bartolomeu al Clujului şi Î.P.S. Daniel al Moldovei), în vreme ce alţii - precum Horia Bernea sau Sorin Dumitrescu - şi-au dat măsura în proiecte majore de cultură ortodoxă (Muzeul Ţăranului Român şi Fundaţia Anastasia)... În ce-l priveşte, Părintele Justin a preluat biserica Stavropoleos, aşezată în centrul istoric al Bucureştiului, la doi paşi de Calea Victoriei. A găsit acolo un edificiu semi-ruinat, îmbîcsit şi uitat de lume. Şi s-a pornit să facă "minuni". Timp de un deceniu, acest călugăr instruit a demonstrat că iniţiativa, bunul gust, lupta cu firea autohtonă şi recuperarea inteligentă a Sfintei Tradiţii pot copleşi, cu ajutorul lui Dumnezeu, delăsarea pastorală, improvizaţia estetică şi obscura pietate a "colivei". Oricine n-a mai trecut pe la Stavropoleos de 15 ani rămîne pe bună dreptate uluit de metamorfoza produsă acolo prin rîvna Părintelui Justin. Parohia de cartier a devenit aşezămînt monahal. Biserica a fost restaurată de la structura de rezistenţă pînă la pictura în frescă şi pietrăria măiastră. În atrium s-a constituit un lapidariu care conferă complexului o demnitate romanică şi, aş adăuga, un farmec roman. Clădirea anexă a fost reconfigurată astfel încît găzduieşte acum un mic muzeu, o bibliotecă, o sală de conferinţe, o trapeză şi cîteva chilii luminoase. Cu lupa să cauţi de jur împrejur vreo urmă de kitsch (sau de praf) şi nu vei afla. La strană se intonează cîntări psaltice de genuină rezonanţă bizantină. Slujbele se oficiază du