La ora la care scriu aceste randuri, nu avem prea multe informatii despre ce s-a votat in tara. La Iasi si Constanta se pare ca victoria candidatilor PSD, Nichita si Mazare e confirmata, la Cluj pesedistul Ioan Rus ar conduce in competitia cu candidatul aliantei D.A., Emil Boc. La Bucuresti, in schimb, Traian Basescu era, potrivit estimarilor partiale, invingator din primul tur in jurul orei 18.
De asemenea, in lupta pentru Consiliul General, alianta D.A. conducea destul de clar. Candidatii PSD la primariile de sector, in ciuda sondajelor preelectorale optimiste aveau mari probleme, candidatii D.A., fiind umar la umar cu ei - exceptandu-l pe Vanghelie care are scor de castigator din primul tur, dar Vanghelie nu mai e la PSD. Pe scurt, Capitala e pierduta pentru partidul de guvernamant.
Cum poate fi interpretata aceasta evolutie? O prima ipoteza ar fi influenta liderilor. Traian Basescu a castigat mai mult sau mai putin detasat intalnirile cu adversarul sau neexperimentat in batalia politica si prost sfatuit "in vestiar", Mircea Geoana.
Intrucat actualul primar general a facut in repetate randuri apel la cei care il voteaza sa ii dea si o echipa cu care sa continue, efectul s-a vazut. In schimb, infrangerea mediatica a lui Geoana ar fi daunat lotului de concurenti PSD. Daca rolul de locomotiva al lui Basescu e limpede, rolul de frana al lui Geoana nu e foarte plauzibil.
Ministrul de Externe nu s-a identificat pana recent cu PSD, nu a fost perceput ca un reprezentant "pursange" al partidului la putere. El a pierdut "pe barba lui" in infruntarea cu Basescu. Tendinta generala de vot anti PSD in Capitala nu se datoreaza atat lui Geoana, cat unei reguli care, cu o intrerupere, a functionat 14 ani si care acum revine in forta.
Din 1989 incoace, Bucurestiul a apartinut clar Opozitiei. In 2000, in urma prestatiei dev