Draga Domnule Nicolae Manolescu,
Va multumesc pentru cele citeva rinduri pe care cu generozitate mi le-ati consacrat in Romania literara Nr. 19 a.c., p. 32; desi spuneti ca de mult nu mai dati nici o atentie celor scrise de mine, iata ca totusi v-ati ostenit cu lectura Scrisorii 29 din Timpul iesean! Fireste, nici eu nu va mai citesc de mult, ceea ce nu inseamna ca n-am comunica in felul acesta intre noi, ba chiar o facem foarte bine; este exact ceea ce numesc arta necitirii avizate, in care, desigur, ramineti un maestru; ea explica de asemenea, fara doar si poate, cum, fara sa acordati vreo atentie scrisorilor mele din Timpul, ati remarcat cu toate astea „bila neagra ca smoala fierbinte“ pe care as pune-o in ele; trebuie sa va marturisesc, draga Domnule Manolescu, ca modelul meu in aceasta privinta, de nedepasit ca atare, nu este altul decit colaboratorul Dvs., Mircea Mihaies – banuiesc ca bilei lui negre ii acordati oarecare atentie insa, din moment ce-i gazduiti de citiva ani buni discursul monocord in pagina 2 a periodicului condus de Dvs., semn si ca opiniile sale nu intra in contradictie cu ale Dvs. (dar, din motive care acum nu conteaza, Dvs. preferati sa va exprimati opiniile mai clare indirect...).
In ce priveste eroarea pe care mi-o imputati, de a va fi crezut prezidentiabil in 1992 si nu in 1996, o datorez Jurnalului Monicai Lovinescu pe 1990-1993 (Editura Humanitas, 2003), care nota in martie 1992: „Simbata seara, la noi, Manolescu cu Mihnea, care l-a adus pe trei-patru zile pentru lansare (sau re-lansare) la Paris. [...] Prezidentiabil desigur – si cel mai bun candidat pe care l-ar putea prezenta opozitia...“ etc. (p. 227). Sa inteleg asadar ca-i aplicati o corectie indirecta Monicai Lovinescu in acest punct? Oricum ar fi, este evident ca, mentionind anul 1992, nu ma gindeam la Llosa si cu atit mai putin la a va compara cu el, p
