Intervalul 13-15 iunie 1990 a ramas cunoscut ca momentul deplin al celei mai sangeroase mineriade de care s-au servit autoritatile acelei vremi, in frunte cu actualul sef al statului, pentru a se debarasa de Opozitia politica, aflata in coagulare si reunita in Piata Universitatii intr-un miting ce a durat mai mult de 50 de zile.
Manifestarea-maraton a inceput de la cateva mitinguri electorale desfasurate in ziua de 22 aprilie, aratau Dan Pavel si Iulia Huiu in volumul Nu putem reusi decat impreuna. O istorie analitica a CDR. “Manifestatia s-ar fi stins de la sine daca fortele de ordine si cei care dadeau ordine nu ar fi comis un sir de abuzuri si greseli”, au argumentat autorii citati.
Manifestarile de protest au fost sustinute de organizatii civice cum ar fi Asociatia “16-21 Decembrie”, “Alianta Poporului”, Liga Studentilor din Universitate. Acestora li s-au alaturat, in 25 aprilie, GDS, GID, Frontul Democratic Antitotalitar s.a.
Tot atunci a fost citita in Piata o declaratie in care se arata caracterul anticomunist al manifestatiei, expunandu-se principalele idei sustinute de cei care se reunisera in “zona libera de neocomunism”. “Dorim scoaterea in afara legii a oricarui partid de tip comunist.
Inlaturarea din functiile de conducere a celor care au facut parte din nomenclatura comunista si aparatul ei represiv in timpul perioadei 1945-1989”, se arata in Declaratia citita in Piata Universitatii.
O idee majora a constituit-o asumarea punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara, care cerea ca in Legea electorala sa fie cuprinsa interdictia ca cei care au facut parte din fosta nomenclatura si din fosta Securitate sa mai candideze.
Declaratia, citata din volumul Cinci ani din istoria Romaniei al autoarei Domnita Stefanescu, se incheia cu teza ca “Ion Iliescu este principalul vinovat de deturnarea caracter
