Saptamina trecuta a oferit melomanilor o imagine caleidoscopica atit in ce priveste optiunea repertoriala, cit si raportat la interpretii care au evoluat fie pe podiumul de concert, fie in spectacole de opera. Muzica contemporana alaturi de marea creatie preclasica sau de la inceputul veacului XX, artisti romani din generatii foarte diferite care isi desfasoara activitatea in tara sau in strainatate s-au regasit in programele propuse pe diverse scene, urmarite de un public numeros.
Spre exemplu, Orchestra de Camera Radio a evoluat sub bagheta dirijorului Ludovic Bacs, cunoscut pentru atractia sa catre muzica veche, dar si catre investigarea noilor teritorii componistice, oferind o seara aparte, aflata sub semnul marilor intrebari existentiale, „formulate“ in varii feluri de catre creatori de ieri si de azi, dovada a cautarii perpetue a adevarului, a intelegerii misterului vietii. Daca Ofranda muzicala compusa de Bach si orchestrata ulterior de Webern a adus rigoare, echilibru, perfectiune a scriiturii intr-un exercitiu polifonic genial, marcat insa de acea serenitate celesta ce caracterizeaza intreaga creatie bachiana, Intrebare fara raspuns de Ives a „transportat“ auditorii intr-o lume atemporala, cosmica, in care pe canavaua texturii difuze tesute de corzi se inalta discursul nostalgic al trompetei (din pacate nesigur si aproximativ in acea seara), sugerind eterna intrebare a celui singur care incearca in van sa afle „de ce?“…
Probabil nu intimplator, lucrarea Ollencello, compusa de Catalin Cretu in 2001 si prezentata acum in prima auditie absoluta, s-a inscris pe aceleasi coordonate ale sondarii „tragediei unei lumi alienate“ in care unii ajung sa se creada Dumnezeu, altii incearca „sa se opuna la tot ce este absurd in aceasta lume“, sfirsind prin „rezolvarea transcendentala a tuturor conflictelor“. Aproape nefiresc pentru un tinar autor,
