TIFF à la Cluj
A trecut mai bine de o saptamina de cind m-am intors de la Cluj, asa ca am avut timp sa recitesc articolele scrise anul trecut despre TIFF, sa vorbesc cu oameni care au fost acolo acum dar au lipsit la editia trecuta si sa aflu de la Tudor Giurgiu si de la alti oameni din staff-ul festivalului cam cit iti ia sa te refaci dupa un asemenea tur de forta.
Vazut din sala de cinema, de pe scaunul de la „Crossings“ sau din „Club 30 plus“, ce se intimpla la Cluj timp de 10 zile pare prilejul ideal pentru o mica vacanta. In realitate, TIFF-ul reprezinta pentru lumea cinematografica romaneasca singurul eveniment important, cosmopolit si specializat. Complexitatea organizarii acestui festival de film consta in performanta de a produce cite un foc de artificii pentru fiecare segment de participanti: pentru tinerii cinefili – din Cluj si nu numai –, sa ai in program multe filme in premiera, pelicule de debut sau exotice (din cinematografia coreeana, anul acesta); pentru regizorii, scenaristii si producatorii romani, sa organizezi prezentari, intilniri, dezbateri (invitati speciali au fost acum cei de la agentia Script House din Berlin); pentru presa, sa ai totul pus la punct; pentru fiecare invitat – putina atentie; in sfirsit, petrecerile sa-ti iasa in asa fel incit sa nu ramina nimeni indiferent sau dezabuzat.
Dupa un an
Descindere la ceas de seara. Alt hotel, aceleasi locuri in care se maninca bine, chiar daca dureaza infiorator de mult pina ti se aduce ceva. Cersetori insistenti. Campanie electorala cu muzici, fluturasi si panouri. O opera de arta cu multe bete crescuta parca direct din asfalt. Cind am ajuns la Casa de cultura, unde se faceau si acreditarile pentru TIFF, agitatie mare: microbuze, oameni disciplinati care isi treceau numele pe tabele si un banner cu „Dumnezeu vindeca intre 4-6 iunie la orele 1
