In urma cu mai bine de un deceniu, am citit cu uimire, intr-un ziar din strainatate, un interviu cu o soprana care tocmai cintase cu mult succes la Scala si care declara ca se nascuse in Romania. Numele sau – Sylvia Greenberg. Citiva ani mai tirziu, am avut surpriza sa o ascult la Staatsoper Viena in monumentala Simfonie a VIII-a de Mahler, inlocuind in ultimul moment o alta celebritate din tara noastra – Iulia Varady. In sfirsit, cu putin timp in urma, am avut bucuria sa o pot cunoaste pe cea care atunci cintase minunat, dar despre care nimeni, aici, nu reusise sa-mi spuna cine ar putea fi. Am descoperit o miniona dezinvolta, inteligenta, plina de viata, vorbind intr-o limba romana perfecta despre… multe si de toate, dezvaluindu-mi cu simplitate
coordonatele unei cariere performante.
Mama mea – Natalia Greenberg – a studiat canto la Conservatorul particular Pergolla, apoi la Conservatorul de Stat, la clasa renumitului Constantin Stroescu, profesor care i-a prezis un viitor extraordinar ca soprana dramatica. Din pacate, nu a fost sa fie asa… Fiind cintareata, a visat ca eu sa fac pian, dar nu am fost primita la nici o scoala de muzica din cauza „originii nesanatoase“, pentru ca parintii mei erau considerati mic-burghezi, iar in scolile speciale erau acceptati in special copiii „clasei muncitoare“. Am luat lectii particulare, apoi prim-violoncelistul Filarmonicii, care era si profesor la Scoala de Muzica Nr. 5, i-a propus sa ma inscrie la clasa lui, unde am lucrat vreo doi ani, dupa care, in 1964, dupa 14 ani de asteptare, am primit in sfirsit permisul de emigrare in Israel.
A fost o perioada teribil de grea, pentru ca, evident, parintii mei fusesera dati afara din serviciu, locuiam trei persoane intr-o camera de 14 mp… Tata fusese inspector de teatru inainte de a depune actele, era bun prieten cu Zaharia Stancu si cu alti oame
