Doi barbati au ajuns la spital dupa ce un sofer imprudent a intrat in ei si a fugit de la locul accidentului. Ilie Plesca (35 ani), din satul Badeni, comuna Scobinti, si Costica Surugiu (40 ani), din Ceplenita, mergeau pe marginea drumului din satul Badeni. La un moment dat, cei doi au vazut o Dacie cum se apropie de ei in viteza si, inainte de a putea reactiona, i-a lovit in plin. Soferul si-a continuat in tromba drumul, fara sa vada care este starea victimelor. Politistii au demarat imediat o ancheta. La scurt timp a fost identificat si autorul. Dumitru Apetrei (30 ani), din Badeni, a cumparat masina second-hand de curind. Dornic, el a vrut sa faca o tura cu masina, sa vada cum ii sta ca sofer. Numai ca nu avea permis de conducere. Dupa ce i-a lovit pe cei doi barbati, Apetrei s-a speriat si a plecat acasa, unde a ascuns masina in spatele casei. Masina avea aripa dreapta indoita, iar lampa de semnalizare, oglinda si parbrizul sparte, fragmente din acestea fiind ridicate de politisti de la locul accidentului. Dumitru Apetrei este cercetat pentru vatamare corporala si conducere a unui vehicul pe drumurile publice fara a poseda carnet. (Vasile MIRON) Doi barbati au ajuns la spital dupa ce un sofer imprudent a intrat in ei si a fugit de la locul accidentului. Ilie Plesca (35 ani), din satul Badeni, comuna Scobinti, si Costica Surugiu (40 ani), din Ceplenita, mergeau pe marginea drumului din satul Badeni. La un moment dat, cei doi au vazut o Dacie cum se apropie de ei in viteza si, inainte de a putea reactiona, i-a lovit in plin. Soferul si-a continuat in tromba drumul, fara sa vada care este starea victimelor. Politistii au demarat imediat o ancheta. La scurt timp a fost identificat si autorul. Dumitru Apetrei (30 ani), din Badeni, a cumparat masina second-hand de curind. Dornic, el a vrut sa faca o tura cu masina, sa vada cum ii sta ca sofer. Numai ca nu avea permis d