Victor SCORADET:

Am vazut foarte putine dintre spectacolele amintite aici. Am vazut Antigona si subscriu fara rezerve, in rest aproape nimic. In conditiile astea, nu-mi ramine decit sa revin la cele doua spectacole ale lui Massaci, cu precizarea ca abordarea mi s-a parut absolut exemplara si total atipica, cel putin pentru teatrul romanesc facut in limba romana la noi. Acest tip de regie, care mizeaza pe actori, care nu tine sa-ti ia ochii, regie, dupa mine, infinit mai dificila si mai subtila, se „multumeste“ sa orchestreze jocul actorilor pina in cele mai discrete nuante. In acelasi timp, subliniez cit se poate de puternic aportul scenografiei, mai ales la cel de-al doilea spectacol, Shape of things. Mi se pare a fi, sper ca nu exagerez, una dintre cele mai bune scenografii, daca nu cumva cea mai buna pe care am vazut-o in anii din urma la noi, nu atit prin faptul ca recurge la mijloace moderne, la tehnici video s.a.m.d., cit prin organicitatea relatiei dintre scenografie si jocul actorilor, dintre scenografie si text, in comunicarea dintre toate trei si dintre spectacol si public.

Magdalena BOIANGIU:

Spun si eu din ce am vazut si din ce s-a spus: Antigona, Stop the Tempo, A saptea kafana, cele doua spectacole ale lui Vlad Massaci de la Teatrul ACT, Auditia, si trebuie sa adaug montarea lui Alexander Hausvater de la Teatrul Evreiesc de Stat, In direct din Amsterdam: Anne Frank, un spectacol realmente altfel decit ceea ce se joaca de obicei la acest teatru si cumva si mai serios decit ceea ce a facut Hausvater in ultimul timp, profund, pe o tema in care locurile comune abunda si unde el gaseste modalitati de expresivitate teatrala care te ating emotional.

Doru MARES:

In principiu, am vazut o parte dintre spectacolele numite; altfel, din pacate, in acest an am fost mai rupt de teatru. Spectacolele citate le-as fi trecut