Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bestia a fost identificata

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 5 iulie 2004 ·

Politistii bacauani au identificat principalul suspect in cazul baiatului gasit vineri dimineata, cu organele genitale taiate, intr-o fintina parasita din comuna Nicolae Balcescu. Acesta este Octavian Acatrinei, de 34 de ani, cel la care Gheorghita B. statea in gazda in timp ce lucra ca zilier si cel impreuna cu care baiatul a baut pina seara intr-un bar din localitate. "Cum sa ne certam vreodata? Mi-era ca un frate", ne-a declarat vineri Acatrinei, in timp ce astepta sa fie audiat la postul de politie din comuna. El nu a fost retinut imediat, deoarece politistii cercetau in acel moment imprejurarile in care copilul a cazut in fintina, fara sa stie ca de fapt Gheorghita fusese aruncat, si nici ca avea organele genitale taiate. Confirmarea tentativei de omor s-a aflat abia citeva zeci de minute mai tirziu, cind baiatul a fost examinat de catre medicii de la Spitalul Judetean. Atunci, politistii au incercat din nou sa-l audieze pe Acatrinei, insa acesta disparuse de la domiciliu. La perchezitia efectuata acasa la Acatrinei, anchetatorii au descoperit o multime de probe care atesta atrocitatea care s-a produs aici. "Politia a gasit la el in casa urme de singe la piciorul patului si pe hainele care erau ascunse in soba. Au verificat totul si au lasat peste noapte luminile aprinse in toata casa. Vineri dimineata l-am vazut plecind. A spus ca se duce la spital ca a fost batut, si de atunci nu l-am mai vazut", ne-a declarat Ioje Salahoru, unul dintre vecini. De cind au aflat ce fel de vecin au, oamenii din comuna nu mai au liniste. "Ne este frica sa mai dormim noaptea. Sint multe femei singure pentru ca barbatii lor sint plecati la munca. Pina nu il prinde, nu mai avem liniste. Au spus copiii ca le-a zis pe drum, ca se mai intoarce joi, cind omoara pe cineva si apoi pleaca in puscarie, ne-a spus Ecaterina Jusca. Fintina in care a fost gasit tinarul se afla chiar peste drum

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vâlcea: Autocar plin cu elevi, implicat în accident rutier pe DN 67 / Un tânăr de 22 de ani a murit / Trei copii şi şoferul autocarului, la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un autocar plin cu elevi a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier pe DN 67, în judeţul Vâlcea. S-a ciocnit cu un autoturism, şoferul acestuia fiind declarat decedat. Trei copii şi şoferul autocarului aun fost transportaţi la spital. UPDATE:

Un influencer a fost amendat cu 1.800 de euro, după ce a intrat pe o plajă din Italia

Ziare.com acum 37 minute
O influenceriță din Dubai a fost amendată cu 1.800 de euro pentru că a pătruns pe o plajă interzisă cu nuanţe roz din Sardinia, înainte de a distribui pe reţelele de socializare o serie de clipuri şi fotografii cu escapada sa, informează The Guardia

Patru bărbați au fost reținuți după ce au bătut un tânăr de 21 de ani în Botoșani

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoşani a anunțat că 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi că au bătut un tânăr pe o stradă din Botoşani. Ei sunt acuzaţi de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. „La data de 14 iunie 2024 poli

Rafila: O reţea de centre de adicţie pentru copii, prioritate a Ministerului Sănatăţii

Mediafax acum 30 minute
„Participarea autorităţilor locale la acest proiect este esenţială şi vreau să mulţumesc domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan şi primarului oraşului Bistriţa, Gabriel Lazany, pentru deschiderea şi implicare

EURO 2024. România, în pragul debutului Edward Iordănescu - „Am convingerea că suntem gata de luptă!“

Ziua Constanta acum 37 minute
Debutul echipei naționale de fotbal a României la turneul final al Campionatului European (întrecere găzduită, până pe 14 iulie 2024, de Germania), se apropie. Întrecerea a început vineri, 14 iunie, cu Germania – Scoția 5-1 (în grupa A), iar tricolo

La două săptămâni de la dispariţia în râul Natisone, Cristian Molnar este de negăsit. "Tensiunea este mare, frustrarea la fel, dar nu ne vom opri", spune primarul din Premariacco

News.ro acum 4 ore
Salvatorii italieni continuă căutările neîncetate ale lui Cristian Molnar, tânărul de 25 de ani a cărui dispariţie în râul Natisone continuă să neliniştească o întreagă comunitate, relatează presa italiană. În ciuda curentului foarte rapid, după cum

Uniunea Europeană a ajuns la un "acord de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova la 25 iunie

News.ro acum 11 ore
Ambasadorii celor 27 de ţări ale Uniunii Europene şi-au dat vineri "acordul de principiu" pentru deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, care vor începe la 25 iunie, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. "Amba

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Sprijin important primit de Ursula von der Leyen pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele german Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a primit un sprijin important din partea Berlinului pentru a fi reconfirmată pentru un nou mandat, au declarat, vineri, surse guvernamentale, citate de Reuters. Venită din partea Partidulu

Cinci destinaţii de evitat pentru turiştii care vor să economisească bani

Mediafax acum 2 ore
Într-un studiu realizat de publicaţia britanică MoneyWeek în colaborare cu o agenţie de turism, au fost analizate costurile pentru o zi şi o noapte în diverse oraşe turistice din lume. S-au luat în calcul preţurile pentru cazare la hotel, transport

Vremea

București
acum

23°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/33°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
Constanta
acum

22°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/24°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/31°