Te aşteaptă cea mai interesantă toamnă din zdruncinata istorie postdecembristă a ţărişoarei noastre. Alianţei PNL-PD îi suflă vîntul în pînze din ce în ce mai zdravăn, în timp ce partidul de guvernămînt nu pare să înţeleagă nici după al doilea tur de scrutin al localelor că are o problemă cu propriul său electorat. Şi dacă e să ne luăm după ce se mai aude, PSD-ul n-o duce prea bine nici pe dinăuntru. Cîrteli şi chiar ameninţări împotriva Centrului, care răspunde cu apeluri la calm şi trăgînd vîrtos de timp.

Ceea ce se întîmplă azi a început, de fapt, în 1996, cînd pendulul politic s-a pus în mişcare în România. Poate că unii îşi mai amintesc: în "96, cartelul Opoziţiei venise la putere convins că va rămîne vreme îndelungată la guvernare. Dar asta după ce alegătorul român a ajuns la concluzia că nu se prăbuşeşte ţara dacă nu mai votează cu Guvernul. Îmi amintesc că după schimbarea puterii destui analişti politici prognozau că partidul dlui Iliescu va rămîne mult şi bine în opoziţie. Mai ales că partidul s-a şi fracturat atunci, ducînd la apariţia vremelnicei formaţiuni a dlui Meleşcanu, APR. În aceeaşi perioadă, despre Ion Iliescu se vorbea ca despre un lider politic expirat.

Cînd dl Adrian Năstase a lansat sloganul "Schimbarea schimbării", cei mai mulţi analişti nu l-au luat în serios, continuînd să creadă că fostul partid de guvernămînt îşi mîncase creditul pentru cel puţin două legislaturi. În acest timp, coaliţia de la putere vorbea pe toate drumurile despre alegeri anticipate.

Pendulul a pornit înapoi în 2000, readucînd la putere PDSR-ul şi pe "expiratul" Ion Iliescu. Atunci a devenit şi PRM-ul a doua forţă parlamentară din România.

Întors la guvernare, PDSR-ul a socotit, pe bună dreptate, că nu are motiv de teamă din partea Opoziţiei. PRM-ul avea bube în cap, iar PD-ul şi PNL-ul de-abia se vedea prin