S-a şerpuit dintr-o dată prin faţa ochilor virgini de atîta frumuseţe un drumeag plin de ţară. Aţi ales drumul cel mai lung... Da? Timpul, distorsionat de imagine, a apărut însă, dintr-o dată, inutil şi aproape caraghios. Într-adevăr, dacă dădeai crezare ceasului, trecuseră ore bune care transformaseră Bucureştiul într-o amintire. Dar asta doar dacă mai puteai să înţelegi cadranul cu cifre şi săgeţi mişcătoare. Pentru că, puţin mai sus de Calafat, normalitatea piere brusc, înghiţită de pietre şi praf, îngropată sub o catifea grea de neînţelegeri. O arhitectură stranie de plante, în care sălăşluiesc ele. Statuile... Au fost odată pe-aici nişte studenţi la Arte, sînt opera lor... Dar cum orice logică dispare după pragul Înger Parcului, explicaţia, ca şi timpul, părea inutilă. Erau, de fapt, duhurile moşiei . "Alo? Am ajuns, da. Cu bine... da, a fost un drum feeric... Casa? E incredibilă... Ştii, exact cum descriai tu o casă perfectă. Spaţioasă, cu strictul necesar... Eu stau la mansardă, singură în cameră. Ca la teatru, exact, cînd cumperi bilet chiar înainte de spectacol, stai în primul rînd... Dunărea? La doi paşi... Acum, cum vorbesc cu tine, mi-am scos sandalele şi sînt cu picioarele goale pe iarbă. Mă îndrept spre apă... E un dig aici, cu tot felul de numere pictate pe el... Doi colegi s-au şi ciondănit din cauza lor... Ştii, vechea poveste cu pămîntul lung sau lat... În fine, e foarte, foarte cald... cred că o să plouă... Am văzut şi o vacă, în carne şi oase!... Am fost prin Calafat... Un fel de-a zice am fost , că n-am stat decît la o bere, respectiv Cola, pe care mi-a oferit-o Matei... da, mă, mi-am uitat toţi banii acasă!!! Nu Florian, Martin... Da, e şi Florian... Sîntem vecini de palier... Hopa! M-a picat... O să plouă... Vai... ăăă, cred că te sun mai încolo, pfui, acum chiar că toarnă!!!" Matei (Martin) apare, după un zîmbet fascinat: "PLOUĂ! Hai să