Lucian Dan Teodorovici* (n. 1975 la Radauti) ramane, cred, cea mai consistenta aparitie din noua constelatie narativa produsa & impusa de Polirom. I-am comentat cu placere aici (v. nr. 19/23 mai 2003) acel volum de trist-cuceritoare bufonade sufletesti, situate uneori pe buza absurdului, care era Circul nostru va prezinta. ..
Un volum definitor pentru perspectiva cehoviano-gogoliana in care se inscrie o buna parte a prozei de ultima ora. Partea mai putin zgomotoasa si mai cu miez, aflata la antipodul producatorilor de zgomote si efecte de esapament iscate de sub caroseriile porno ale "ingerilor in America".
Mai intai, Lucian Dan Teodorovici se centreaza bine intre ispita sociologizarii excesive si gratuitatea pitorescului invadant din sumedenia autofictionarilor copilariei, care domina acum piata. Nu se lasa niciodata pe de-a-ntregul absorbit de scanarea psihocomportamentala a necajitului areal strabatut, dar nici coplesit de retrospectiille adolescentei, unde psihologia de gasca agresiva si frenezia argotica vizeaza autopostularea eului la modul totalitar. Sta, adica, foarte bine intre Dan Lungu si Sorin Stoica, pe de-o parte, Ovidiu Verdes, T.O. Bobe, Cezar-Paul Badescu sau Cosmin Manolache, de cealalta.
In al doilea rand, Lucian Dan Teodorovici lucreaza cu un bun, subtil amestec stilistic si afectiv: ironia si melancolia, bonomia ce dizolva tentatia cinismului, placerea jocului (inclusiv in retorica genului dramatic) si evitarea satirei sarcastice, priza la absurdul existential, paralel cu comicul rafinat ce palpita aproape sub fiecare situatie si fizionomie, toate acestea stimuland nu doar lectura, ca placere, dar si reflectia pe marginea ei. Poti sa vezi niste simple exercitii de Amedeu ionescian in Patru povestiri care compun o proza, ca si in suita aproape grotesca din Guma de mestecat, dupa cum ai libertatea sa-
