Sete mare!
Romanii beau aproximativ 1,1 miliarde de litri de apa minerala pe an, piata apei minerale fiind una dintre pietele cu cea mai mare crestere in volum din tara. "Piata apelor minerale imbuteliate din Romania a crescut in ultimii sase ani (din 1994 pana in 2004) de 6 ori, adica de la 194 pana la 1.145 milioane de litri, cat se estimeaza pentru 2004.
Ceea ce face din aceasta piata una dintre cele mai dinamice piete din Romania", este de parere Eusediu Margasoiu, director de marketing in cadrul companiei Quadrant Amroq Beverage (QAB). O caracteristica a pietei este ca se consuma cu preponderenta apa minerala carbonatata, respectiv 70 la suta din consumul total de apa minerala.
Astfel, preferintele sunt cu totul altele decat in Statele Unite sau in unele tari ale Europei Occidentale, unde peste 90 la suta din consumul total este cel de apa minerala necarbonatata. "Consumul de bauturi "acidulate" este o caracteristica specifica romanilor, iar piata apelor minerale este cu mult peste cea din SUA si pentru ca in Romania mai exista "spritul"", mai spune Margasoiu.
El a adaugat ca "botezarea" vinului este foarte la moda printre romani, desi alte tari au cam renuntat la combinatia apa-vin.
Cu toate acestea insa, consumul de apa minerala imbuteliata, carbonatata sau necarbonatata, din Romania este inca redus, doar 7 la suta din nevoia de lichide a unui roman pe an fiind "stinsa" cu apa, restul de 93 la suta fiind reprezentat de alte lichide (bere, vin, lapte, lichide colorate). O alta caracteristica a pietei este... confuzia.
"Pe piata exista o confuzie in ceea ce priveste apa minerala, foarte putini stiu care este deosebirea intre apa de masa, de izvor sau apa minerala, de aceea foarte putini stiu si ce sa cumpere", a mai explicat Eusediu Margasoiu.
In prezent, pe piata apelor minerale activeaza ma