Alexandru DRAGOMIR
Crase banalitati metafizice
Prelegeri reconstruite de Gabriel Liiceanu si Catalin Partenie, prefata de Gabriel Liiceanu, postfata de Andrei Plesu, Editura Humanitas, Bucuresti,
2004, 256 p.
Intr-o perioada in care destule voci sustin inexistenta filozofiei pe plaiuri mioritice, Alexandru Dragomir demonstreaza destul de convingator contrariul in recenta lucrare Crase banalitati metafizice. Desi „reconstruite“, textele celor zece prelegeri arata nu numai o gindire indelung exersata, dar si autenticitatea si, indraznesc sa spun, originalitatea unei gindiri manifestate (din pacate) doar intr-un spatiu restrins.
Am spus „din pacate“ pentru ca prelegerile s-au tinut in fata unui public redus, de citeva persoane, in locuintele acestora. Dragomir nu numai ca nu a publicat nimic (cu exceptia unei traduceri din Heidegger, impreuna cu Walter Biemel, aparuta in Franta), dar nici macar nu a avut intentia de a publica ceva.
Dar cine a fost Alexandru Dragomir? (Asistind, asadar, la un veritabil debut editorial, cred ca este chiar indicata o scurta privire biografica.) Alexandru Dragomir s-a nascut la 8 noiembrie 1916 la Zalau, iar, dupa ce a absolvit Facultatea de Drept (1937) si Facultatea de Litere si Filozofie (1939), a plecat la Universitatea din Freiburg pentru a pregati o teza de doctorat cu Martin Heidegger, despre spirit in filozofia lui Hegel (1941-1943). Cu putin timp inainte de finalizarea tezei este chemat in tara si trimis pe front. Dupa razboi il gasim in compania lui Vulcanescu, Mihai Radulescu si Noica, dar travaliul filozofic pare sa se diminueze treptat. Odata ce in tara se instaureaza regimul comunist, lucreaza ca sudor, functionar la vinzari, corector, stilizator, redactor, merceolog si economist.
Dupa pensionare (1976) a avut mai mult timp si, probabil, disponibilitate p
