Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casa de Asigurari Sociale ancheteaza cheltuielile nejustificate ale farmaciilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 26 iulie 2004 ·

•CAS a inceput o analiza privind modul in care farmaciile au depasit, cu aproape 30 de miliarde lei lunar, cheltuielile prevazute in contract •Daca vor fi descoperite nereguli, farmaciile vor fi sanctionate

Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Iasi a inceput o verificare a modului in care au fost efectuate, in ultimele luni, cheltuielile suplimentare de catre farmaciile iesene. In ciuda faptului ca in perioada de vara farmaciile nu sunt solicitate la fel de mult ca in restul anului, valoarea retetelor eliberate in ultimul timp a fost de cel putin doua ori mai mare decat este prevazut in contract. In cursul saptamanii trecute, conducerea CAS a mentionat ca asemenea cheltuieli, cat au inregistrat farmaciile in ultimele luni, circa 30 miliarde lei lunar in plus fata de valoarea de contract, nu au mai existat de la infiintarea unitatii. Ceea ce conducerea Colegiului Farmacistilor nu a putut explica pana in momentul de fata este cum de au scazut vanzarile la jumatate, in timp ce valoarea retetelor eliberate a fost dublata. Astfel, motivatiile farmacistilor in acest sens nu au putut elucida misterul situatiei. "Anul acesta, bugetul a fost mai mic decat in anul trecut, guvernantii anuntand, insa, suplimentari si rectificari de buget, special pentru retetele compensate si gratuite. Pe de alta parte, daca ne-am fi incadrat in plafoanele farmaciilor, in momentul in care am atins limita maxima, ar fi trebuit sa oprim livrarile de medicamente catre populatie. Dar intreruperea eliberarii retetelor catre pacienti ar fi determinat riscul ca acestia sa nu mai primeasca tratamentul", a declarat Gabriela Streit, presedintele Colegiului Farmacistilor. Aceasta a mentionat ca farmaciile stau prost la capitolul financiar, din moment ce vanzarile din ultimul timp sunt foarte scazute. Daca reprezentantii farmaciilor iesene au actionat pe baza promisiunilor de suplimentare

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 7 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 10 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°