Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COLOCVIU DE ROMANISTICA IN ITALIA

Publicat in Observator Cultural, marți 27 iulie 2004 ·

Toate drumurile duc la Roma, dovada decizia politica a Uniunii Europene ca festivitatea de adoptare a Constitutiei Uniunii sa se desfasoare la Roma, tot acolo unde, practic, a luat nastere si Uniunea. Dar se poate spune la fel de bine ca toate drumurile pleaca de la Roma. Cel putin asa au demonstrat abordarile si deschiderile culturale oferite de dezbaterile colocviului intitulat Canoane si identitati. Romania in procesul de reunificare europeana (17-19 iunie 2004). Organizat in principal de Academia Romana din Roma si de Universitatea „La Sapienza“, colocviul s-a bucurat si de sprijinul financiar si stiintific al Ambasadei Romaniei la Roma, al Institutului Cultural Roman, al Universitatii Bucuresti, al Universitatii din Pisa si al Universitatii din Florenta. N-as vrea ca prezentarea aceasta sa sune apologetic, dar colocviul s-a dovedit o provocare pentru toti participantii.

Nascut din dorinta unei dezbateri „necanonice“, nu atit asupra notiunii si continutului canonului literar si artistic, cit asupra rezistentei ideii de canon si de identitate culturala intr-o Europa tot mai multiculturala si mai axata pe ierarhii, colocviul a fost o provocare in primul rind prin virsta si statutul organizatorilor si prin structurarea voita de ei: ideea si organizarea colocviului le apartin „pirvanilor“, adica acelui grup de tineri cercetatori romani de nota 10, doctoranzi in domeniul umanioarelor si artelor, care au cistigat prin concurs bursa „Pirvan“ acordata de statul roman, care le ofera un stagiu de cercetare de doi ani la Roma, in ambianta selecta a Academiei Romane din Roma. Stagiul si bursa presupun, de la bun inceput, implicarea directa a „pirvanilor“ in activitatile culturale ale acestei Academii si imbogatirea lor prin initiative proprii. In cazul de fata, initiativa a venit dinspre „pirvanii“ italienisti, mai exact de la Oana Bosca Malin (Universitatea Buc

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 13 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°