Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întîlnirea de pe malul mării

Publicat in Dilema Veche, vineri 30 iulie 2004 ·

Aţi auzit de acţiunea "Salvaţi Vama Veche"? Dar de fundaţia cu acelaşi nume? În fond, poate că asta nici nu are prea mare importanţă pentru ceea ce vreau să vă povestesc, căci nu despre SVV ca atare va fi vorba, ci despre folclorul născut în jurul ei. Căci acolo, la Vama Veche, pe plajă, în cîrciumi şi în case, toată lumea are o părere. Chiar şi cei, nu puţini la număr, care declară că nu ştiu despre ce este vorba, dar au totuşi o părere foarte precisă în această privinţă. Iată deci, pentru informaţia dumneavoastră, o mostră de percepţie socială multilateral dezvoltată, adică, mai precis, repertoriul de convingeri cules de o grupă de studenţi vrednici de la vreo sută de persoane binevoitoare din zonă şi grupat apoi pe următoarele leitmotive: * atitudine generic favorabilă : "vor să salveze...", zic cei întrebaţi şi enumeră apoi: "de manelişti", "de noile construcţii", "de toate kitsch-urile astea", "să nu se transforme în staţiune", "spiritul Vămii", "căluţii de mare", etc. * proiect-paravan: "salvatul este un pretext pentru concert", "Mircea Toma şi-a tras fonduri", "în spate sînt vechii întreprinzători, care vor să se apere de noii veniţi", "au salvat V.V. chemînd 35.000 de oameni! Nu ştiu dacă au avut alt interes în afară de hai să...", "este un proiect menit să scoată nişte bani cumva, eventual un eveniment publicitar bine făcut" etc. * înfrîngere: "de fapt, au reuşit ceilalţi, banii primează!" etc. * acţiune utopică : "utopic, ca idee e bună, dar nu poţi să spui tu cum să nu vină...", "mişcarea e inutilă", "vor să facă ceva care mie mi se pare imposibil", "ar fi bine să fie lăsată Vama aşa cum este, dar e imposibil" etc. În unele cazuri, caracterul utopic (de nerealizat) al acţiunii este legat (şi) de faptul că promotorii acesteia nu sînt cei potriviţi, cei care să ştie ce şi cum să facă: "le lipseşte probabil un Băsescu" - vine unul cu soluţia. * "e supe

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 45 minute
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 2 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Concertul lui Nicki Minaj din Manchester a fost anulat, după ce artista a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam

Mediafax acum 24 minute
Nicki Minaj a fost arestată sub suspiciunea de posesie şi export de droguri uşoare înainte de a fi amendată şi i s-a permis să-şi continue călătoria, a declarat poliţia olandeză. Cu toate acestea, ea nu a ajuns la Manchester la timp pentru concertul

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 9 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 10 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 8 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 12 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 13 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 13 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 9 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

14°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°