Avertisment: Articolul de faţă nu se vrea a fi un îndrumar pentru tînărul recrut. (Cazurile prezentate sînt, totuşi, într-o cantitate neglijabilă.) Ci, bazîndu-se pe antagonismul dintre încrederea românilor în armată şi tertipurile unora pentru a scăpa de ea, încearcă o schiţă indirectă... Caracterizată de o întrebare directă: cine şi cum se poate încrede în eficienţa unei armate Bau-Bau (dacă nu intri la facultate, te iau ăştia în armată!) care este, departe de idealul manifestării patriotice, pînă la urmă, coşmarul tinerilor de după 18 ani?

Facultatea: Aici se încadrează majoritatea tradiţionaliştilor. "Prefer să fac 3 facultăţi decît 6 luni de armată." Dar trebuie să ştii să jonglezi puţin, ca boboc la a doua facultate sînt totuşi şanse să fii "luat". "Măi, eu, sincer să fiu, scap aşa... Acum sînt în anul 4 şi, ca să fiu sigur, am mai început una, cînd scap de aia sînt deja în anul 2 la alta... şi tot aşa... la particulară, că nu mă stresez cu astea de stat... Dau 300 sau 400 de euro pe an, scap şi de armată şi mai capăt şi o diplomă de-o atîrn pe perete..." Examenul medical: Pe vremea lui Ceauşescu nu (prea) puteai să îl fentezi. Iar dacă nu "aveai" pe cineva, şpăgile erau destul de periculoase. Tu nu ştiai cui... ei nu ştiau de la cine... Cu toate astea, inventivitatea inventa. Extrem de periculoasă, disperarea de a fi "luat" ducea la un fel de automutilare. 10 aspirine luate cu o jumătate de litru de palincă înainte de examenul medical garantau o frumuseţe de amînare. Ulcer clar. Bineînţeles, pericolul unei gastrite perforate exista, punînd însă serios în balanţă o perioadă cumplită, dar determinată de cătănie, cu eternitatea neştiută a vieţii de apoi. Acum, pentru cei care mizează pe examenul medical, există mai multă libertate de mişcare. În primul rînd pentru cei care nu beneficiază de o natură generoasă care să-i ciuntească ici şi colo, doar cît