Frumoasa postfaţă semnată de Simona Sora, care însoţeşte această a treia carte de poezie a Adelei Greceanu, surprinde chiar şi fără a insista o trăsătură esenţială a scriiturii tinerei poete. Aparţinând biologic generaţiei foarte vizibile de poeţi lansaţi în ultimii ani, discursul poetic al Adelei Greceanu îşi revendică marca personală printr-un fel de implicare detaşată, în sensul că poezia este în primul rând o chestiune de ordin intim. Nu urmăreşte să epateze, idolii nu-i dictează sensibilitatea de scriitor, precum la o bună parte din colegii ei de generaţie, e sinceră cu sine până la capăt, prin urmare, izolarea de trend face şi mai vizibilă uniformizarea poeziei celorlalţi. Simona Sora vorbeşte despre o "uniformizare voluntară", mă tem însă aici de un exces de credit.

Volumul se deschide cu Albedo, un poem cvasisuprarealist, care oferă cheia traseului iniţiatic presupus de aventura scrierii cărţii, precum şi cea a trăirii dragostei absolute ("Pe drum vei creşte sau te vei micşora / pe măsura celui care te aşteaptă".) Poezia ca o cristalizare, atât a scrisului dar şi a vieţii, prin intuiţie, prin exersarea apropierii de lucruri şi de întâmplări, a sensibilităţii de a reţine semnificaţiile hazardului, ale amănuntelor, a detaliilor gestuale sau ale celei mai simple întoarceri în memoria copilăriei. Înţelegerea drept în inimă e poemul de dragoste zilnic(ă) al fetei care îşi notează emoţiile, trăirile şi gândurile într-un laconic dar expresiv şi esenţial "jurnal de viaţă". (Din Postfaţă aflăm că titlul iniţial al cărţii fusese Jurnalul scrierii de tot.) Versurile, frazele, notele şi micile fragmente pe care vocea lirică le derulează neîntrerupt sunt pânza emotivă a unei stări de graţie, nu doar ca intuiţie şi trăire, dar ca "înţelegere" în sensul cel mai generos, căci "instinctul nu găseşte resorturile care mă fac vie". Credinţa în puterea revelat