Dragă Radu, te rog să ne spui care au fost cărţile ce ţi-au marcat copilăria.

Presupui că mi-am petrecut copilăria citind, Ciprian, şi îţi mulţumesc pentru compliment. Cît despre opţiunile în sine, sînt atît de banale, încît n-am convingerea că merită pomenite. Dar dacă tot m-ai întrebat, hai să facem un inventar scurt. În primul rînd, am înghiţit multă literatură de aventuri şi n-am vibrat deloc la poezii, nici măcar la "Zdreanţă". Am citit Dumas din scoarţă în scoarţă, Zévaco şi Féval selectiv, Edgar Rice Burroughs din greu, Karl May pe sărite, Jules Verne din cînd în cînd. Idealul meu livresc de atunci era un Athos cu muşchii lui Tarzan şi cu pletele lui Winnetou, rezistent la băutură, cu priză la fete şi bun la fotbal. Lumea spune că între timp am evoluat, dar cu măsură. O lectură rituală a fost "La Medeleni", de care m-am desprins anevoie şi căreia îi simt şi acum parfumul în nări. Tare aş vrea să am timp s-o reiau acum, la 44 de ani, şi s-o parcurg cu alţi ochi, dar îmi e cu neputinţă. A, era să comit o nedreptate. Copil fiind, am făcut o pasiune pentru colecţia "Poveşti nemuritoare", pe care nu ştiu dacă ai prins-o, precum şi pentru două volume de basme africane pe care nu mă sfiesc să le consider determinante pentru sănătatea mintală a oricărui cititor. Conţin comori de înţelepciune, au limpezimea cleştarului şi sînt ambalate seducător. Au existat şi cărţi care m-au întristat pe termen lung, cum ar fi Cuore sau Singur pe lume, pe care le-am citit din pură obligaţie. Sînt o fire veselă, derapajele lacrimale mă stingheresc.

Eşti unul dintre traducătorii noştri de marcă. Ai tradus mai mult din literatura engleză. David Lodge şi Jonathan Coe sînt amintiţi adesea, cînd e vorba de scriitorul Radu Paraschivescu. Ce reprezintă aceşti scriitori pentru tine şi care crezi că e locul lor, la ora actuală, în literatura lumii?

Să