Nascuti a doua oara

Am socotit multa vreme ca "a te naste a doua oara" era doar o locutiune menita a sugera transformarea subita si radicala a cuiva, mai lesne de intalnit pe nesfarsitele campii ale fictiunii decat in mai stramtele teritorii ale realitatii. Oricat de grele ar fi incercarile pe care ni le rezerva soarta, mi-era imposibil sa cred ca o intamplare, fie ea si de insemnatate vitala, poate modifica un om "din temelii", facandu-l aproape de nerecunoscut. Citisem despre vestiti epicureici deveniti peste noapte moralisti severi, despre harpagoni ce ajunsesera sa-si imparta din convingere bunurile la saraci si despre razboinici sangerosi ce-si descoperisera, deodata, vocatia de predicatori ai pacifismului, dar tratam aceste exemple ca pe exceptiile in stare sa confirme regula. Iar regula imi spunea ca, de-a lungul vietii, oamenii se manifesta intre limitele determinarilor launtrice si exterioare, prea putin elastice de la maturitate inainte. Cum sa-mi treaca prin minte atunci ca voi avea privilegiul ori ghinionul de a asista la nasterea a doua oara a unor semeni de-ai mei, pe care-i presupuneam definitiv fixati in chihlimbarul previzibilului? Si cum sa-mi inchipui ca metamorfozele lor vor depasi simtitor cunostintele mele din lecturi, lasandu-ma mut de uimire dinaintea unui spectacol imposibil de anticipat? Caci, spre deosebire de iluminatii pomeniti in carti, al caror trecut era invocat drept termen de comparare al radicalei transformari, "iluminatii" de data recenta au inceput prin a-si sterge cu buretele trecutul, cu care pretind a nu fi avut nici o legatura. Ei sunt numai ceea ce se declara astazi a fi si vai de cine cuteaza sa li-l aminteasca.

Am vazut, astfel, comunisti inversunati, devotati trup si suflet dogmei si indicatiilor, capabili sa-si denunte, la o adica, rudele apropiate si prietenii numai pentru a-si proba devotamentul