Proprietarii care vor sa-si monteze in locuinte geamuri termopan, calorifere noi sau contoare de apa pot scapa de plata unei parti din impozitul pe venit datorat statului.
Conform Codului Fiscal, puteti plati statului mai putin cu pina la 15 milioane de lei pe an
Proprietarii care vor sa-si monteze in locuinte geamuri termopan, calorifere noi sau contoare de apa pot scapa de plata unei parti din impozitul pe venit datorat statului. Deducerea, cum se numeste in termeni fiscali, nu poate fi mai mare de 15 milioane de lei pe an si se acorda pentru o serie de lucrari de imbunatatire a confortului termic pe care guvernul le-a stabilit printr-o hotarire aprobata la ultima sedinta.
Deducerea era deja stabilita prin Codul Fiscal, dar ce nu se stia era lista lucrarilor, pe care guvernul a stabilit-o printr-o hotarire care ar trebui sa fie curind publicata in Monitorul Oficial. Ca sa puteti obtine deducerea trebuie sa pastrati fiecare chitanta sau factura. Daca faceti imbunatatirile anul acesta, statul va aplica deducerea anul viitor, cind Fiscul calculeaza ce impozit pe venit datorati pentru 2004. Trebuie sa depuneti chitantele si facturile o data cu declaratia de venit global, pina la termenul stabilit pentru depunerea acesteia. Daca nu depuneti documentele la timp, riscati sa pierdeti dreptul la deducere. Hotarirea de guvern stabileste ca, pentru locuinta detinuta de o singura persoana, deducerea se acorda proprietarului. Daca sint proprietari in comun, deducerea se acorda fiecarui contribuabil mentionat in actul de proprietate. Potrivit hotaririi, Fiscul accepta si lucrarile de imbunatatire a spatiilor comune din bloc. Acestea pot fi facute cu firme sau meseriasi specializati ori in regie proprie. In cazul cheltuielilor facute cu lucrari pentru partile comune de la bloc, cheltuielile deductibile ce ii revin fiecarui proprietar se determina