Raymond QUENEAU
Exercitii de stil
Traducere de Irina Gradinariu,
Adrian Mustatea, Ioana Cristina Jipa, Luminita Boaza, Romulus Bucur,
Prefata de Luca Pitu,
Editura Paralela 45,
Colectia „Fictiune fara frontiere“,
Pitesti-Bucuresti, 2004, 162 p.
Desi aparute intr-o prima editie in 1947, la Gallimard, Exercitiile de stil ale lui Raymond Queneau tin mai degraba de atmosfera anilor ’60, o epoca in care structuralismul era paradigma dominanta in stiintele umane. Conceptul de structura, primatul limbajului asupra constiintei umane, ideea ca tot ce se poate spune exista deja in mod virtual si ca literatura nu face decit sa actualizeze niste structuri pre-existente erau truismele acelei vremi, perioada pe care Toma Pavel a pus-o sub semnul Mirajului lingvistic (Univers, 1993).
In cadrul a ceea ce va fi numit nouveau roman, A. Robbe-Grillet, Michel Butor si altii scriu pentru a dezvalui conventiile narative, schimba statutul referentialitatii, crezind ca, daca totul a fost deja spus, scriitorilor nu le mai ramine decit sa arate felul in care limbajul il guverneaza pe om. Jean Ricardou scrie La Prise de Constantinople (Ed. de Minuit, 1965), care este de fapt La Prose de Constantinople, un text fara referentialitate exterioara, bazat in exclusivitate pe explorarea posibilitatilor semantice sau sonore ale cuvintelor.
In acelasi timp, un alt grup, OULIPO (Ouvroir de Littérature Potentielle), fondat de R. Queneau si François le Lionnais in 1960, se afirma ca un atelier de literatura experimentala. Cuprinzind scriitori si nu numai, precum Marcel Bénabou, Henry Mathews, Italo Calvino, Georges Perec, grupul (care mai exista si astazi) practica exercitii de literatura, un fel de creative writing in maniera franceza. Metoda S+7 (inlocuirea intr-un text a fiecarui substantiv cu al saptelea care ii urmea