In 1982, cind m-am angajat la Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (CURS), am fost „avertizat“ de un prieten ca voi avea coleg un tinar cercetator tacut, impatimit de sociologie si de o verticalitate uimitoare. Traian se intelegea bine cu toti colegii. Traian sarea in ajutorul tuturor, fara sa ceara niciodata ajutor. Traian nu accepta sa calci in picioare principii. Brusc, devenea inflexibil. Altfel discuta, accepta si isi corecta sau nuanta orice text, orice atitudine, orice reactie, daca nu exista riscul de a-si incalca principiile. Ce principii? Dreptatea sociala si umanismul.
In foarte scurt timp, Traila a ajuns prietenul meu. Mai bine de 20 de ani ne-am impartasit ideile despre oameni, despre lumea in care traim, despre colegi, am birfit si am pus tara la cale. Eu am parasit CURS-ul. El a facut sociologie toata viata numai la CURS. Am ramas prieteni si obisnuiam sa ne intilnim adesea. In grila raspunsurilor sociologice, as raspunde ca ne vorbeam saptaminal. Lumea in care traim ne provoca, ne furniza noi si noi subiecte de discutie. A avut un singur loc de munca, o singura preocupare, o unica pasiune: sa armonizeze teoria sociala cu cercetarea de teren. Peste ani am inteles ca, fara sa o marturiseasca, se voia un continuator al Scolii sociologice a lui Gusti. A reusit.
Astazi este considerat un sociolog de marca in sociologia rurala, in sociologia locuirii si in sociologia virstei a treia. Sociologia rurala in Romania a pierdut unul dintre putinii sai specialisti postbelici.
Traila nu mergea la serviciu, el „se ducea la program“, imi spunea cind ne intilneam. Dupa o vreme, de cite ori ii telefonam la CURS, il intrebam: „Traiane, esti la program?“. Devenise un fel de limbaj al nostru. Am crezut ca parodiaza birocratia, care te obliga sa respecti un orar riguros de lucru, sa semnezi condica sosire-plecare, chiar si atunci cind
