Prolog

Au trecut şase săptămîni de cînd Paul Neagu a părăsit această lume. Tînăra lui posteritate, dacă îi putem spune aşa, nu a adus nici o noutate în ceea ce priveşte percepţia uneia dintre cele mai impresionante prezenţe artistice ale contemporaneităţii. Nici Uniunea Artiştilor Plastici, nici Ministerul Culturii, nici Muzeul Naţional de Artă şi nici fragedul Muzeu de Artă Contemporană, ca să ne rezumăm doar la instituţiile de vîrf care reprezintă, fie şi administrativ, fenomenul artistic românesc, nu au ridicat un deget care să indice măcar că au luat notă de o dispariţie grea şi prematură, una de care un climat cultural normal şi simţit se va resimţi pe termen lung.

În acest context estivalo-balcanic, adică nesimţitor, lenevit şi indolent, Galeria Luchian 12 a deschis o microexpoziţie Paul Neagu, alcătuită din 16 lucrări, al cărei scop imediat este păstrarea în actualitate a imaginii marelui artist şi sfidarea predispoziţiei noastre inexplicabile pentru dezinteres şi uitare.

I

Cînd vine vorba despre Paul Neagu este invocat, aproape mecanic, sculptorul. Dar în egală măsură s-ar putea aminti pictorul, desenatorul, teoreticianul, profesorul, actantul în happening şi în performance, poetul ş.a.m.d. Personalitatea lui şi întregul său profil cultural sînt abuziv minimalizate, însă, dacă ne referim doar la aspecte particulare şi nu luăm în calcul orizontul larg al proiectului său.

Dar pentru că în afara faptului curent de a visa şi realiza imagini, Cuvîntul exercita asupra-i o fascinaţie fără margini, el a scris:

Plecări

Mohorîtă

Umbra lui ieri

Urmăreşte pînă aici

Nefăgăduitul acum

Plin de cicatrici

De răni neînchise

Impovărat iar

De percepţii prezente

Totuşi,